Page 82 - ro_ÎC(CG)

Basic HTML Version

Cur˘a¸tenia
Dumnezeu este minu¸tios. — Domnul a poruncit copiilor lui
Israel s˘a-¸si spele hainele ¸si s˘a îndep˘arteze toat˘a necur˘a¸tia din tab˘ara
lor ca nu cumva trecând El pe acolo s˘a le vad˘a murd˘aria. Dumnezeu
trece ast˘azi pe la casele noastre ¸si prive¸ste la condi¸tiile nes˘an˘atoase
ale familiilor ¸si la obiceiurile rele. N-ar fi mai bine s˘a facem o
reform˘a ¸si aceasta f˘ar˘a întârziere?
P˘arin¸ti, Dumnezeu v-a f˘acut agen¸tii S˘ai ca s˘a pute¸ti întip˘ari
principii drepte în min¸tile copiilor vo¸stri. Voi îi ave¸ti în grij˘a pe
micu¸tii Domnului ¸si acel Dumnezeu care a fost a¸sa minu¸tios cu
privire la copiii lui Israel, ca ei s˘a creasc˘a cu obiceiuri de cur˘a¸tenie,
nu va sanc¸tiona orice necur˘a¸tie în familiile de azi? Dumnezeu v-a
dat lucrarea de a-i educa pe copiii vo¸stri pe aceast˘a linie ¸si formându-
le obiceiuri de cur˘a¸tenie, îi înv˘a¸ta¸ti lec¸tii spirituale. Ei vor vedea
c˘a Dumnezeu îi dore¸ste cura¸ti la inim˘a la fel ca ¸si la trup ¸si vor fi
condu¸si la o în¸telegere a principiilor curate pe care Dumnezeu le-a
destinat s˘a stimuleze orice ac¸tiune a vie¸tii lor. (MS. 32, 1899)
Dac˘a Dumnezeu a fost a¸sa de exact în a impune cur˘a¸tenia asupra
acelora care c˘al˘atoreau în pustie ¸si erau aproape tot timpul în aer
liber, El nu cere mai pu¸tin de la noi care tr˘aim în case închise,
unde impurit˘a¸tile sunt mai u¸sor de observat ¸si au o influen¸t˘a mai
nes˘an˘atoas˘a. (CH. p. 82)
Cur˘a¸tenia ar trebui s˘a devin˘a o a doua natur˘a.
— Lipsa de
cur˘a¸tenie în cas˘a este o mare gre¸seal˘a pentru c˘a are efecte în educa¸tie
¸si î¸si r˘aspânde¸ste influen¸ta peste tot. Chiar din pruncie ar trebui dat˘a
o direc¸tie dreapt˘a min¸tilor ¸si obiceiurilor copiilor... Ar˘ata¸ti-le c˘a
murd˘aria pe corp sau pe haine este nepl˘acut˘a lui Dumnezeu. Înv˘a¸ta¸ti-
[107]
i s˘a m˘anânce curat. Trebuie exercitat˘a vigilen¸t˘a continu˘a ca aceste
obiceiuri s˘a devin˘a o a doua natur˘a pentru ei... Lipsa de cur˘a¸tenie va
fi dispre¸tuit˘a a¸sa cum ar trebui s˘a fie...
O, dac˘a to¸ti ar în¸telege c˘a aceste datorii mici nu trebuie neglijate!
Întreaga lor via¸t˘a ar fi modelat˘a de obiceiurile ¸si practicile copil˘ariei
lor. Copiii sunt deosebit de sensibili la impresii, iar cuno¸stin¸tele de
78