Page 338 - M

Basic HTML Version

334
M˘arturii pentru comunitate vol.3
de cruzime, care, dac˘a nu sunt reprimate, vor duce la dorin¸ta de a-i
submina ¸si pr˘abu¸si pe al¸tii, în timp ce spiritele egoiste vor c˘auta s˘a
se zideasc˘a pe ele însele deasupra ruinelor lor.
Core, Datan ¸si Abiram
Prin hot˘arârea lui Dumnezeu, acestor b˘arba¸ti li se acordaser˘a
onoruri deosebite. Ei fuseser˘a din num˘arul celor ¸saptezeci de b˘atrâni
care au urcat pe munte împreun˘a cu Moise ¸si au privit slava lui
Dumnezeu. Ei au v˘azut lumina str˘alucitoare care acoperea forma
divin˘a a lui Hristos. Partea de jos a acestui nor ar˘ata ca „un fel de
culoare de safir str˘aveziu, întocmai ca cerul în cur˘a¸tia lui“. Ace¸sti
b˘arba¸ti s-au aflat în prezen¸ta slavei Domnului ¸si au mâncat ¸si au b˘aut
f˘ar˘a s˘a fie nimici¸ti de cur˘a¸tia ¸si slava de neegalat care se r˘asfrângeau
[344]
asupra lor. Dar o schimbare se produsese. O ispit˘a, u¸soar˘a la început,
fusese primit˘a; ¸si, pentru c˘a a fost încurajat˘a, s-a înt˘arit pân˘a când
imagina¸tia a trecut sub st˘apânirea puterii lui Satana. Sub masca celei
mai u¸suratice pref˘ac˘atorii, ace¸sti b˘arba¸ti s-au aventurat în lucrarea
lor de nemul¸tumire. La început, ei au lansat aluzii în treac˘at ¸si au
exprimat îndoieli care ¸si-au g˘asit atât de u¸sor loc în mintea multora,
încât s-au aventurat ¸si mai departe. ¸Si, primind din ce în ce mai
mult confirmarea suspiciunilor lor prin câte un cuvânt venit ba de la
unul, ba de la altul, fiecare dintre ace¸stia spunând ce credea despre
anumite lucruri pe care le observase, aceste suflete am˘agite au ajuns
s˘a cread˘a cu adev˘arat c˘a sunt plini de zel pentru Domnul în aceast˘a
chestiune ¸si c˘a nu vor avea nici o scuz˘a dac˘a nu-¸si împlineau pân˘a
la cap˘at scopul de a-l face pe Moise s˘a vad˘a ¸si s˘a simt˘a ce pozi¸tie
dezastruoas˘a ocup˘a el fa¸t˘a de Israel. Pu¸tin aluat de neîncredere, de
disensiune, invidie ¸si gelozie dospea tab˘ara lui Israel.
Core, Datan ¸si Abiram ¸si-au început lucrarea plin˘a de cruzime
asupra b˘arba¸tilor c˘arora Dumnezeu le încredin¸tase r˘aspunderi sacre.
Ei au reu¸sit s˘a înstr˘aineze dou˘a sute cincizeci de c˘apetenii, b˘arba¸ti
cu renume, vesti¸ti în adunare. Cu ace¸sti b˘arba¸ti puternici ¸si influen¸ti
de partea lor, ei au fost siguri c˘a vor reu¸si s˘a aduc˘a o schimbare
radical˘a în starea de lucruri existent˘a. Credeau c˘a pot transforma
modul de conducere a lui Israel ¸si c˘a îl pot îmbun˘at˘a¸ti mult fa¸t˘a de
actuala guvernare.