Page 370 - M

Basic HTML Version

Judecata
În diminea¸ta zilei de 23 octombrie 1879, cam pe la orele dou˘a,
Duhul Domnului a coborât asupra mea ¸si am v˘azut scene din judecata
care vine. Limba nu m˘a ajut˘a s˘a descriu corespunz˘ator lucrurile care
au trecut prin fa¸ta mea ¸si efectul pe care l-au avut asupra min¸tii mele.
Se p˘area c˘a a venit ziua cea mare a judec˘a¸tii finale a lui Dum-
nezeu. De zece mii de ori zece mii erau aduna¸ti înaintea unui mare
tron, pe care ¸sedea o persoan˘a cu o înf˘a¸ti¸sare maiestuoas˘a. În fa¸ta
Lui se aflau mai multe c˘ar¸ti, ¸si pe fiecare copert˘a era scris cu litere de
aur, care p˘areau ca ni¸ste fl˘ac˘ari de foc arzânde: „Registrul cerului“.
Una dintre aceste c˘ar¸ti, care con¸tinea numele celor care sus¸tineau
c˘a cred adev˘arul, a fost apoi deschis˘a. De îndat˘a am pierdut din
vedere milioanele nenum˘arate din preajma tronului ¸si aten¸tia mea
a fost atras˘a numai de cei care erau presupu¸si copii ai luminii ¸si
adev˘arului. Când persoanele acestea au fost numite, una câte una
¸si au fost amintite faptele lor cele bune, fe¸tele lor erau luminate de
o bucurie sfânt˘a, reflectat˘a în toate p˘ar¸tile. Dar aceasta nu p˘area s˘a
r˘amân˘a asupra min¸tii mele cu cea mai mare t˘arie.
A fost deschis˘a o alt˘a carte, unde erau înregistrate p˘acatele celor
care m˘arturiseau adev˘arul. Sub titlul general al egoismului venea
oricare alt p˘acat. Erau de asemenea titluri deasupra fiec˘arei coloane,
¸si sub acestea, în fa¸ta fiec˘arui nume, erau înregistrate în coloanele
[385]
lor respective p˘acatele mai mici.
Sub l˘acomie veneau minciuna, furtul, jaful, frauda ¸si zgârcenia;
sub ambi¸tie, veneau mândria ¸si extravagan¸ta; gelozia se afla în frun-
tea vr˘ajm˘a¸siei, invidiei ¸si urii; ¸si necump˘atarea era titlul unei lungi
liste de p˘acate, precum înclina¸tie spre senzualism, adulter, satisface-
rea poftelor senzuale etc. Când priveam, am fost cuprins˘a de un chin
nespus ¸si am exclamat: „Cine poate fi mântuit? Cine va sta drept
înaintea lui Dumnezeu? Hainele cui sunt f˘ar˘a pat˘a? Cine este f˘ar˘a
gre¸seal˘a în fa¸ta unui Dumnezeu curat ¸si sfânt?“
Când Cel Sfânt de pe tron a întors încet foile registrului, privirea
I s-a oprit pentru un moment asupra persoanelor. Privirea Lui p˘area
366