Page 49 - M

Basic HTML Version

Alegând comoara p˘amânteasc˘a
Mi-a fost ar˘atat˘a starea poporului lui Dumnezeu. Ei sunt amor¸ti¸ti
de spiritul lumii. θsi neag˘a credin¸ta prin fapte. Mi-a fost ar˘atat tre-
cutul vechiului Israel. Ei au avut o mare lumin˘a ¸si privilegii înalte;
totu¸si, n-au tr˘ait la în˘al¸timea luminii ¸si n-au apreciat avantajele lor,
iar lumina a devenit întuneric. Ei au umblat în lumina propriilor lor
ochi, în loc s˘a urmeze conducerea lui Dumnezeu. Istoria copiilor lui
Israel a fost scris˘a pentru folosul celor care tr˘aiesc în zilele de pe
urm˘a, pentru ca ei s˘a poat˘a evita s˘a urmeze exemplul necredin¸tei lor.
Frate E., mi s-a ar˘atat c˘a e¸sti înv˘aluit în întuneric. Iubirea de
lume a pus st˘apânire total˘a asupra fiin¸tei tale. Cele mai bune zile ale
tale au trecut. Vitalitatea ¸si puterea ta de rezisten¸t˘a, în m˘asura în care
este vorba de munca fizic˘a, sunt sl˘abite; ¸si acum, când ai fi în stare
s˘a prive¸sti înapoi asupra unei vie¸ti de efort nobil în binecuvântarea
altora ¸si sl˘avirea lui Dumnezeu, nu po¸ti avea decât regrete, lipsindu-
¸ti fericirea ¸si pacea. Tu nu tr˘aie¸sti o via¸t˘a care va ob¸tine aprobarea
lui Dumnezeu. Interesele tale spirituale ¸si ve¸snice sunt pe planul al
doilea. Creierul, oasele ¸si mu¸schii au fost extrem de împov˘ara¸ti. De
ce toat˘a aceast˘a cheltuial˘a? Pentru ce aceast˘a acumulare de griji ¸si
[44]
poveri de purtat pentru familia ta? Care-i r˘asplata? Satisfac¸tia de a
strânge o comoar˘a pe p˘amânt, pe care Hristos a interzis-o ¸si care se
va dovedi o capcan˘a pentru sufletul t˘au.
În predica de pe munte, Hristos spune: „Nu v˘a strânge¸ti comori
pe p˘amânt, unde le m˘anânc˘a moliile ¸si rugina, ¸si unde le sap˘a ¸si le
fur˘a ho¸tii; ci strânge¸ti-v˘a comori în cer.“ Dac˘a aduna¸ti o comoar˘a în
cer, o face¸ti pentru voi în¸siv˘a, lucra¸ti pentru propriul vostru interes.
Comoara ta, iubite frate, este strâns˘a pe p˘amânt, ¸si interesul ¸si afec-
¸tiunile tale sunt pentru comoara ta. Tu ai cultivat iubirea pentru bani,
pentru case ¸si ¸tarine, pân˘a ce acestea ¸ti-au absorbit puterile min¸tii ¸si
fiin¸tei tale, ¸si iubirea pentru bog˘a¸tiile lume¸sti a fost mai mare decât
iubirea pentru Creatorul t˘au ¸si pentru sufletele pentru care a murit
Hristos. Ochii t˘ai au fost orbi¸ti de dumnezeul acestei lumi, astfel c˘a
lucrurile ve¸snice nu sunt pre¸tuite.
45