Page 210 - M

Basic HTML Version

Un apel
Sunt plin˘a de triste¸te când m˘a gândesc la starea noastr˘a, ca popor.
Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar via¸ta noastr˘a de continu˘a
apostazie ne-a desp˘ar¸tit de El. Mândria, l˘acomia ¸si iubirea de lume au
fost vii în inim˘a, f˘ar˘a teama de a fi lep˘ada¸ti sau condamna¸ti. P˘acate
grele ¸si îndr˘azne¸te s-au cuib˘arit printre noi. ¸Si cu toate acestea,
p˘arerea general˘a este aceea c˘a biserica înflore¸ste ¸si c˘a pacea ¸si
prosperitatea spiritual˘a se afl˘a în mijlocul ei.
Biserica ¸si-a întors spatele ¸si n-a mai urmat pe Domnul Hristos,
conduc˘atorul ei, ¸si se retrage în mod sigur spre Egipt. ¸Si cu toate
acestea, pu¸tini sunt alarma¸ti sau surprin¸si de lipsa lor de putere
spiritual˘a. Îndoiala ¸si chiar necredin¸ta în M˘arturiile Duhului lui
Dumnezeu se ridic˘a în comunit˘a¸tile noastre de pretutindeni. Satana
dore¸ste ca lucrurile s˘a fie astfel. Pastorii care predic˘a eul în loc s˘a-L
predice pe Hristos au f˘acut ca lucrurile s˘a fie astfel. M˘arturiile nu
sunt citite ¸si nici apreciate. Dumnezeu v-a vorbit. Lumina a str˘alucit
din Cuvântul S˘au ¸si din M˘arturii ¸si ambele au fost dispre¸tuite ¸si
desconsiderate. Rezultatul este v˘adit acela al lipsei de cur˘a¸tie ¸si
consacrare; al lipsei unei credin¸te adev˘arate în mijlocul vostru.
Fiecare s˘a-¸si întrebe propria sa inim˘a: „Cum am ajuns în aceast˘a
stare de sl˘abiciune ¸si conflict spiritual? N-am adus noi oare mânia
lui Dumnezeu asupra noastr˘a, pentru c˘a ac¸tiunile nu corespund
cu credin¸ta? Nu c˘aut˘am noi oare prietenia ¸si aplauzele lumii mai
[218]
degrab˘a decât prezen¸ta Domnului Hristos ¸si o profund˘a cunoa¸stere a
voii Sale?“ Cerceta¸ti-v˘a inimile, judeca¸ti-v˘a cursul vie¸tii. Vede¸ti ce
tovar˘a¸si, ce prieteni v˘a alege¸ti. C˘auta¸ti oare compania celor în¸telep¸ti
sau sunte¸ti dispu¸si s˘a alege¸ti tovar˘a¸si lume¸sti, prieteni care nu se tem
de Dumnezeu ¸si nu ascult˘a de Evanghelie?
Sunt recrea¸tiile voastre de natur˘a s˘a aduc˘a vigoare moral˘a ¸si spi-
ritual˘a? V˘a conduc ele la cur˘a¸tia gândirii ¸si a ac¸tiunii? Necur˘a¸tia este
foarte r˘aspândit˘a ast˘azi, ¸si aceasta chiar printre cei ce m˘arturisesc a
fi urma¸si ai Domnului Hristos. Pasiunile nu sunt ¸tinute sub control,
în vreme ce puterile morale devin în mod continuu mai slabe. Mul¸ti
206