Basic HTML Version
Purtarea în casa lui Dumnezeu
Pentru sufletul umil ¸si credincios, Casa lui Dumnezeu de pe
p˘amânt este poarta cerului. Cântecul de laud˘a, rug˘aciunea, cuvintele
rostite de reprezentan¸tii Domnului Hristos sunt instrumentele rân-
duite de Dumnezeu ca s˘a preg˘ateasc˘a un popor pentru biserica de
sus, pentru a avea o închinare aleas˘a, în care nu poate intra nimic ce
întineaz˘a.
De la sfin¸tenia ce a fost atribuit˘a sanctuarului p˘amântesc, cre¸s-
tinii pot înv˘a¸ta cum ar trebui s˘a priveasc˘a locul în care Domnul Se
întâlne¸ste cu poporul S˘au. A avut loc o mare schimbare, ¸si nu spre
mai bine, ci spre mai r˘au, în obiceiurile ¸si deprinderile oamenilor în
leg˘atur˘a cu închinarea religioas˘a. Lucrurile pre¸tioase, sfinte, care ne
leag˘a de Dumnezeu î¸si pierd foarte repede controlul asupra min¸tii ¸si
inimii noastre ¸si sunt coborâte la nivelul lucrurilor obi¸snuite. Res-
pectul pe care oamenii l-au avut din vechime pentru sanctuarul în
care se întâlneau cu Dumnezeu în cadrul serviciilor sfinte a disp˘arut
în mare m˘asur˘a. Cu toate acestea, Dumnezeu în persoan˘a a poruncit
tot ce avea leg˘atur˘a cu serviciul S˘au, în˘al¸tându-l cu mult mai presus
de orice este de natur˘a trec˘atoare.
Casa este sanctuar pentru familie, iar c˘am˘aru¸ta sau dumbrava
sunt locurile cele mai retrase pentru închinare sau rug˘aciune per-
sonal˘a; dar Casa de rug˘aciune este sanctuarul pentru comunitate.
Trebuie s˘a existe reguli cu privire la timpul, locul ¸si modul de în-
chinare sau serviciul divin. Nimic din ceea ce este sacru, nimic din
ceea ce apar¸tine ador˘arii lui Dumnezeu n-ar trebui s˘a fie tratat cu
neglijen¸t˘a sau indiferen¸t˘a. Ca s˘a poat˘a face cea mai bun˘a lucrare
pentru a aduce laud˘a lui Dumnezeu, când se strâng laolalt˘a, oamenii
trebuie s˘a fac˘a deosebire între ce este sfânt ¸si ce este obi¸snuit, de
rând. Cei care au idei largi, gânduri ¸si aspira¸tii nobile, sunt aceia
care se asociaz˘a, se adun˘a laolalt˘a, în ceea ce prive¸ste toate gândurile
cu privire la lucrurile divine. Ferici¸ti sunt aceia care au un sanctuar,
fie el mare sau modest, în ora¸s sau printre crestele aspre ale mun¸tilor,
în coliba umil˘a sau în pustie.
[492]
472