Page 635 - M

Basic HTML Version

Natura ¸si influen¸ta M˘arturiilor
631
atunci. Am c˘azut cu fa¸ta la p˘amânt înaintea Lui, dar n-am avut
putere s˘a rostesc nici un cuvânt. O, cât a¸s fi dorit s˘a m˘a ascund de
acea încruntare îngrozitoare! Apoi, am putut s˘a-mi dau seama, într-o
m˘asur˘a oarecare, ce fel de sim¸t˘aminte vor avea cei pierdu¸ti ¸si care îi
vor face s˘a strige atunci: «Mun¸tilor ¸si stâncilor, c˘ade¸ti peste noi ¸si
ascunde¸ti-ne de fa¸ta Celui ce ¸sade pe scaunul de domnie ¸si de mânia
Mielului» (
Apocalipsa 6, 16
).
Imediat, un înger mi-a spus s˘a m˘a ridic ¸si priveli¸stea care mi-a
izbit ochii cu greu poate fi descris˘a. Înaintea mea era o grup˘a de
oameni cu p˘arul ¸si hainele sfâ¸siate ¸si a c˘aror înf˘a¸ti¸sare era întruchi-
parea disper˘arii ¸si a groazei. Ei s-au apropiat de mine ¸si ¸si-au frecat
hainele de ale mele. Când m-am uitat la hainele mele, am v˘azut
[657]
c˘a erau p˘atate de sânge. Din nou am c˘azut ca moart˘a la picioarele
îngerului meu înso¸titor. N-am putut rosti nici o scuz˘a ¸si a¸s fi dorit
s˘a fiu departe de acel loc sfânt. Îngerul m-a ridicat în picioare ¸si
mi-a zis: «Nu acesta este cazul t˘au acum, dar scena aceasta a fost
trecut˘a pe dinaintea ochilor t˘ai pentru a ¸sti care va fi situa¸tia ta dac˘a
neglijezi s˘a spui altora ce ¸ti-a descoperit Domnul»“ [
Testimonies
1:73,74
;
]. Cu aceast˘a avertizare solemn˘a înaintea mea, am plecat s˘a
le spun oamenilor cuvintele de mustrare ¸si înv˘a¸t˘atur˘a pe care mi le-a
dat Dumnezeu.
M˘arturii personale
Soliile care mi-au fost date pentru diferite persoane le-am scris
adesea pentru ei; în multe cazuri, am f˘acut lucrul acesta la cererea
lor expres˘a. Pe m˘asur˘a ce lucrarea mea se extindea, lucrul acesta a
devenit o parte important˘a ¸si obositoare a muncii mele. Mai înainte
de publicarea M˘arturiei 15, multe cereri pentru m˘arturiile scrise mi-
au fost adresate de c˘atre aceia pe care i-am sf˘atuit sau mustrat; dar eu
m˘a aflam într-o stare de mare sl˘abiciune datorit˘a muncii epuizante
¸si m-am dat înapoi de la datorie, în mod deosebit de când am ¸stiut
c˘a multe dintre aceste persoane erau foarte nevrednice ¸si se p˘area c˘a
exist˘a pu¸tin˘a speran¸t˘a ca avertiz˘arile date s˘a lucreze vreo schimbare
hot˘arât˘a în ei. La data aceea, am fost mult încurajat˘a de urm˘atorul
vis:
„O persoan˘a mi-a adus un material alb ¸si mi-a cerut s˘a croiesc
din el haine pentru persoane de toate m˘asurile ¸si de toate felurile