Page 335 - M

Basic HTML Version

Respectarea Sabatului
331
ziua Domnului cu mintea lini¸stit˘a. Printr-un astfel de procedeu, voi
nu ve¸ti suferi nici o pagub˘a, nici chiar în cele trec˘atoare.
Mai este ¸si o alt˘a lucrare ce trebuie s˘a primeasc˘a aten¸tie în
ziua preg˘atirii. În ziua aceasta trebuie s˘a fie îndep˘artate ori ce fel
de neîn¸telegeri dintre fra¸ti, fie în familie, fie în comunitate. Ori ce
am˘ar˘aciune, mânie ¸si r˘autate s˘a fie alungate din suflet. Cu un spirit
umil, „m˘arturisi¸ti-v˘a unii altora p˘acatele ¸si ruga¸ti-v˘a unii pentru al¸tii,
ca s˘a fi¸ti vindeca¸ti“ (
Iacov 5, 16
).
Înainte de a începe Sabatul, atât minte, cât ¸si trupul trebuie s˘a
fie retrase de la treburile lume¸sti. Dumnezeu a pus Sabatul S˘au la
sfâr¸situl celor ¸sase zile de lucru pentru ca oamenii s˘a se poat˘a opri ¸si
s˘a vad˘a ce au câ¸stigat în cursul s˘apt˘amânii în ce prive¸ste preg˘atirea
pentru împ˘ar˘a¸tia cea curat˘a, care nu îng˘aduie nici un c˘alc˘ator de lege
s˘a intre în ea. Ar trebui ca, în fiecare Sabat, s˘a ne facem socoteala în
sufletul nostru pentru a vedea dac˘a s˘apt˘amâna care s-a terminat ne-a
adus câ¸stig sau pagub˘a spiritual˘a.
Dac˘a sfin¸tim Sabatul Domnului, aceasta înseamn˘a mântuirea
ve¸snic˘a. Dumnezeu spune: „Voi cinsti pe cine m˘a cinste¸ste“ (
1
Samuel 2, 30
).
Sabatul în familie
Înainte de apusul soarelui, membrii familiei s˘a se adune pentru a
studia din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a cânta ¸si a se ruga. Este
nevoie ¸si aici de reform˘a, deoarece mul¸ti au fost neglijen¸ti. Avem
nevoie de a ne m˘arturisi lui Dumnezeu ¸si unul altuia.
[357]
Trebuie s˘a începem din nou pentru a face planuri speciale pentru
ca fiecare membru al familiei s˘a poat˘a fi preg˘atit s˘a cinsteasc˘a ziua
pe care Dumnezeu a binecuvânat-o ¸si a sfin¸tit-o.
Orele pre¸tioase ale Sabatului s˘a nu fie irosite r˘amânând în pat.
În Sabat de diminea¸t˘a, familia ar trebui s˘a se trezeasc˘a mai devreme.
Dac˘a se scoal˘a mai târziu are loc o dezordine ¸si grab˘a în preg˘atirea
pentru gustarea de diminea¸t˘a ¸si pentru ¸Scoala de Sabat. Se loc la o
stare de grab˘a, de îmbulzeal˘a ¸si ner˘abdare. În felul acesta apar în
familie sim¸t˘aminte nesfinte. Sabatul profanat în felul acesta, ajunge
o povar˘a, iar sosirea lui este mai mult temut˘a decât dorit˘a.
Noi nu trebuie se preg˘atim pentru Sabat o cantitate mai îmbel-
¸sugat˘a sau un num˘ar mai mare de feluri de mâncare ca în alte zile.