Page 64 - M

Basic HTML Version

60
M˘arturii pentru comunitate vol.6
trebuie s˘a ajungem la o deplin˘a în¸telegere a adev˘arurilor mântuitoare,
câ¸stigate printr-o cunoa¸stere experimental˘a.
Înv˘a¸ta¸ti-i pe oameni marile adev˘aruri practice, care trebuie s˘a
fie imprimate în suflet. Înv˘a¸ta¸ti-i cu privire la puterea salvatoare
a lui Isus, „în care avem r˘ascump˘ararea, prin sângele Lui, iertarea
[60]
p˘acatelor“ (
Coloseni 1, 14
). La cruce s-au întâlnit mila ¸si adev˘arul,
acolo neprih˘anirea ¸si adev˘arul s-au s˘arutat. Fiecare student ¸si fiecare
lucr˘ator trebuie s˘a studieze iar ¸si iar lucrul acesta, pentru ca ei,
înf˘a¸ti¸sându-L pe Domnul r˘astignit în mijlocul nostru, s˘a poat˘a face
din acesta un subiect proasp˘at pentru oameni. Ar˘ata¸ti-le c˘a via¸ta lui
Hristos descoper˘a un caracter de o nem˘arginit˘a des˘avâr¸sire. Înv˘a¸ta¸ti-
i c˘a „tuturor celor ce L-au primit, adic˘a celor ce cred în Numele
Lui, le-a dat dreptul s˘a se fac˘a copii ai lui Dumnezeu“ (
Ioan 1, 12
).
Spune¸ti lucrul acesta iar ¸si iar. Noi putem deveni fii ai lui Dumnezeu,
membri ai familiei împ˘ar˘ate¸sti, copii ai Împ˘aratului Ceresc. S˘a se
¸stie c˘a to¸ti aceia care-L accept˘a pe Isus Hristos ¸si p˘astreaz˘a cu
t˘arie încrederea lor, de la început pân˘a la cap˘at, vor fi mo¸stenitori ai
lui Dumnezeu ¸si împreun˘a mo¸stenitori cu Hristos, „la o mo¸stenire
nestric˘acioas˘a ¸si neîntinat˘a, ¸si care nu se poate ve¸steji, p˘astrat˘a în
ceruri pentru voi. Voi sunte¸ti p˘azi¸ti de puterea lui Dumnezeu, prin
credin¸t˘a, pentru mântuirea gata s˘a fie descoperit˘a în vremurile de
apoi“ (
1 Petru 1, 4-5
).
Ultima avertizare
Solia îngerului al treilea trebuie vestit˘a cu putere. Puterea pro-
clam˘arii primei ¸si celei de-a doua solii este intensificat˘a în cea de-a
treia. În Apocalips, Ioan spune cu privire la solul ceresc care se
une¸ste cu îngerul al treilea: „Am v˘azut pogorându-se din cer un alt
înger, care avea o mare putere; ¸si p˘amântul s-a luminat de slava Lui.
El a strigat cu glas tare“ (
Apocalipsa 18, 1-2
).
Noi suntem în primejdie de a prezenta solia îngerului al treilea
într-un chip atât de imprecis, încât s˘a nu-i impresioneze pe oameni.
Atât de multe alte lucruri sunt introduse, încât îns˘a¸si solia care
ar trebui s˘a fie proclamat˘a cu putere ajunge s˘a fie slab˘a ¸si f˘ar˘a
putere, f˘ar˘a glas. La adun˘arile noastre în tab˘ar˘a s-a f˘acut o gre¸seal˘a.
Problema Sabatului a fost atins˘a, dar nu a fost prezentat˘a ca marea
prob˘a a vremurilor noastre. În timp ce bisericile pretind a crede în
[61]