Page 283 - M

Basic HTML Version

Primejdia cuno¸stin¸tei speculative
279
Teorii panteiste
Au p˘atruns deja între noi înv˘a¸t˘aturi spiritualiste, care vor submina
credin¸ta celor care vor lua aminte la ele. Teoria c˘a Dumnezeu este
un principiu de baz˘a (o esen¸t˘a) r˘aspândit în întreaga natur˘a, este una
dintre cele mai subtile n˘ascociri ale lui Satana. Ea Îl înf˘a¸ti¸seaz˘a pe
Dumnezeu într-o lumin˘a fals˘a ¸si este o dezonorare a Atotputerniciei
¸si Maiest˘a¸tii Sale.
Teoriile panteiste nu sunt sprijinite de Cuvântul lui Dumnezeu.
Lumina adev˘arului S˘au arat˘a c˘a aceste teorii sunt mijloace de dis-
trugere a sufletului. Întunericul este elementul ¸si senzualitatea este
sfera lor. Ele mul¸tumesc inima fireasc˘a ¸si dau frâu liber înclina¸tiei.
Desp˘ar¸tirea de Dumnezeu este urmarea accept˘arii lor.
Starea în care am ajuns datorit˘a p˘acatului a devenit ceva potrivnic
firii, ¸si puterea care ne poate reface trebuie s˘a fie supranatural˘a, c˘aci
altfel nu are nici o valoare. Nu exist˘a decât o singur˘a for¸t˘a ce poate
sf˘arâma în inimile oamenilor st˘apânirea r˘aului, ¸si aceasta este puterea
lui Dumnezeu în Isus Hristos. Numai prin sângele Celui r˘astignit se
poate face cur˘a¸tirea de p˘acat. Numai harul S˘au ne poate face în stare
s˘a înfrunt˘am ¸si s˘a domin˘am înclina¸tiile firii noastre c˘azute. Aceast˘a
putere poate fi f˘acut˘a f˘ar˘a efect de teoriile spiritualiste cu privire la
Dumnezeu. Dac˘a Dumnezeu este o esen¸t˘a în întreaga natur˘a, atunci
El s˘al˘a¸sluie¸ste în to¸ti oamenii; ¸si, pentru a atinge sfin¸tirea, omul nu
are decât s˘a-¸si dezvolte puterea care este în sine.
Aceste teorii, cu concluziile logice ce le urmeaz˘a, spulber˘a între-
gul edificiu cre¸stin. Ele înl˘atur˘a nevoia unei isp˘a¸siri ¸si fac din om
propriul s˘au mântuitor. Aceste teorii cu privire la Dumnezeu fac f˘ar˘a
efect Cuvântul S˘au ¸si cei care le primesc se g˘asesc în mare primejdie
ca, în cele din urm˘a, s˘a fie împin¸si s˘a socoteasc˘a întreaga Biblie ca
un basm. Ei pot s˘a ajung˘a s˘a priveasc˘a virtutea ca fiind mai bun˘a
[292]
decât viciul; dar, înl˘aturându-L pe Dumnezeu din pozi¸tia Lui de
suveran, ei î¸si pun încrederea în puterea omeneasc˘a, iar aceasta, f˘ar˘a
Dumnezeu este f˘ar˘a valoare. Neajutat˘a, voin¸ta omeneasc˘a nu are
puterea temeinic˘a s˘a se împotriveasc˘a ¸si s˘a biruie r˘aul. Baricadele
sufletului sunt trântite la p˘amânt. Omul nu are nici o barier˘a fa¸t˘a de
p˘acat. Din moment ce restric¸tiile cuvântului lui Dumnezeu ¸si ale
Spiritului S˘au sunt înl˘aturate, nu putem ¸sti pân˘a în ce abisuri se va
pr˘abu¸si omul.