Page 291 - M

Basic HTML Version

Primejdia cuno¸stin¸tei speculative
287
dobândi o fericire d˘ainuitoare. Noi trebuie s˘a ajungem s˘a spunem pe
furtun˘a ¸si pe vijelie: „Ancora mea rezist˘a“.
S˘a c˘aut˘am c˘al˘auzire în Cuvântul lui Dumnezeu. S˘a ne asigur˘am
de un „A¸sa zice Domnul“. Am depins destul de metode omene¸sti. O
minte deprins˘a numai cu ¸stiin¸ta lumeasc˘a nu în¸telege lucrurile lui
Dumnezeu; îns˘a aceea¸si minte, convertit˘a ¸si sfin¸tit˘a, va vedea putere
divin˘a în Cuvânt. Numai mintea ¸si inima cur˘a¸tite prin sfin¸tirea adus˘a
de Spirit pot discerne lucrurile cere¸sti.
Fra¸tilor, în Numele Domnului, v˘a îndemn s˘a v˘a trezi¸ti la datorie!
Inimile voastre s˘a se supun˘a puterii Duhului Sfânt ¸si atunci vor
ajunge primitoare de înv˘a¸t˘atura Cuvântului. Atunci ve¸ti fi în stare s˘a
discerne¸ti lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu s˘a-l aduc˘a pe poporul S˘au sub înrâurirea Spiri-
tului S˘au! Fie ca El s˘a-i fac˘a s˘a se ridice, s˘a-¸si vad˘a primejdia ¸si s˘a
se preg˘ateasc˘a în vederea celor ce vor veni pe p˘amânt!
Cerceta¸ti Scripturile
Domnul i-a descoperit lui Ioan lucrurile pe care El le-a socotit
necesare pentru poporul S˘au în zilele din urm˘a. Înv˘a¸t˘atura pe care a
dat-o se g˘ase¸ste în cartea Apocalipsei. Cei care vor s˘a fie conlucr˘atori
cu Domnul ¸si Mântuitorul nostru Isus Hristos vor dovedi un adânc
interes fa¸t˘a de adev˘arurile g˘asite în aceast˘a carte. Cu pana ¸si glasul,
se vor str˘adui s˘a pun˘a în lumin˘a lucrurile minunate pe care Hristos a
venit din cer s˘a le descopere.
„Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca
s˘a arate robilor S˘ai lucrurile care au s˘a se întâmple în curând. ¸Si le-a
f˘acut-o cunoscut, trimi¸tând prin îngerul S˘au la robul S˘au Ioan, care
[302]
a m˘arturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu ¸si despre m˘arturia lui
Isus Hristos, ¸si a spus tot ce a v˘azut. Ferice de cine cite¸ste ¸si de cei
ce ascult˘a cuvintele acestei proorocii ¸si p˘azesc lucrurile scrise în ea!
C˘aci vremea este aproape!“ (
Apocalipsa 1, 1-3
) Solemnele solii ce
au fost date în ordinea lor în Apocalipsa trebuie s˘a ocupe primul
loc în mintea poporului lui Dumnezeu. Nu trebuie îng˘aduit nimic
altceva, care s˘a ne absoarb˘a aten¸tia.
Timpul pre¸tios fuge cu gr˘abire ¸si exist˘a primejdia ca mul¸ti s˘a fie
jefui¸ti de timpul ce ar fi trebuit s˘a fie folosit în vestirea soliilor date
de Dumnezeu unei lumi c˘azute. Satana prive¸ste cu pl˘acere mul¸timea