Page 313 - M

Basic HTML Version

Cuno¸stin¸ta primit ˘a prin Cuvântul lui Dumnezeu
309
trebuie, aceste lec¸tii ne îndrum˘a la Creator, înv˘a¸tând acele adev˘aruri
simple ¸si sfinte, care aduc inima într-un strâns contact cu Dumnezeu.
O lec¸tie a ascult ˘arii
Natura ascult˘a de legile pe care i le-a dat Dumnezeu. Nori ¸si
furtun˘a, soare ¸si ploaie toren¸tial˘a, rou˘a ¸si burni¸t˘a, toate sunt sub
controlul lui Dumnezeu ¸si dau ascultare poruncii Lui. Ascult˘ator
de legea lui Dumnezeu, firul de grâu r˘azbate prin p˘amânt, „întâi un
fir verde, apoi spic, dup˘a aceea grâu deplin în spic.“ (
Marcu 4, 28
).
Fructul se vede întâi în mugure, iar Domnul îl dezvolt˘a la timpul
cuvenit, deoarece nu se împotrive¸ste lucr˘arii Lui. La fel, p˘as˘arile
împlinesc planurile lui Dumnezeu în lungile lor migra¸tii, pe care le
fac din ¸tar˘a în ¸tar˘a, fiind conduse prin spa¸tiul f˘ar˘a urme, de mâna
nem˘arginitei puteri.
Oare se poate ca numai omul, f˘acut dup˘a chipul lui Dumnezeu,
dotat cu minte ¸si grai, s˘a nu pre¸tuiasc˘a darurile Lui ¸si s˘a nu asculte
de legile Lui? Cei care ar putea fi în˘al¸ta¸ti ¸si înnobila¸ti, f˘acu¸ti demni
a fi conlucr˘atori cu El, oare s˘a se mul¸tumeasc˘a s˘a r˘amân˘a nedes˘a-
vâr¸si¸ti în caracter ¸si s˘a pricinuiasc˘a o confuzie în lumea noastr˘a?
Oare trupurile ¸si sufletele mo¸stenirii r˘ascump˘arate de Dumnezeu s˘a
fie ferecate de obiceiurile ¸si deprinderile nesfinte ale ata¸s˘arii de obi-
ceiurile lumii? Oare s˘a nu reflecte frumuse¸tea Aceluia care a f˘acut
toate lucrurile bune, pentru ca, prin harul S˘au, omul nedes˘avâr¸sit s˘a
poat˘a auzi la urm˘a binecuvântarea Sa: „Bine, rob bun ¸si credincios
intr˘a în bucuria st˘apânului t˘au“? (
Matei 25, 21
) Dumnezeu dore¸ste
ca noi s˘a înv˘a¸t˘am de la natur˘a lec¸tia ascult˘arii.
„Întreab˘a dobitoacele ¸si te vor înv˘a¸ta,
P˘as˘arile cerului ¸si î¸ti vor spune;
Vorbe¸ste p˘amântului ¸si te va înv˘a¸ta,
¸Si pe¸stii m˘arii î¸ti vor povesti.
[328]
Cine nu vede în toate acestea
Dovada c˘a mâna Domnului a f˘acut asemenea lucruri?
La Dumnezeu este în¸telepciunea ¸si puterea;
Sfatul ¸si priceperea ale Lui sunt.“ (
Iov 12, 7-9.13
)
„Ferice de omul care î¸si g˘ase¸ste pl˘acerea în Legea Domnului