Page 152 - M

Basic HTML Version

148
M˘arturii pentru comunitate vol.9
¸Si l-a câ¸stigat, ca s˘a fie al Lui, ca s˘a vesti¸ti puterile minunate ale
Celui ca v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunat˘a“ (
1 Petru
2, 9
).
Predare de sine ¸si odihn˘a
O, cât de mul¸ti pierd bogatele binecuvânt˘ari pe care Dumnezeu
le are p˘astrate pentru ei în s˘an˘atate ¸si înzestrare spiritual˘a. Sunt
multe suflete care se zbat pentru a câ¸stiga biruin¸te speciale ¸si bi-
necuvânt˘ari deosebite, ca s˘a poat˘a face un lucru mare. În scopul
acesta, ei sunt mereu st˘apâni¸ti de gândul c˘a trebuie s˘a dea o lupt˘a pe
via¸t˘a ¸si pe moarte în rug˘aciune ¸si cu lacrimi. Când aceste persoane
cerceteaz˘a Scripturile cu rug˘aciune pentru a cunoa¸ste voia exprimat˘a
a lui Dumnezeu ¸si apoi fac voia Lui din inim˘a, f˘ar˘a nici o rezerv˘a sau
satisfacerea de pl˘aceri personale, vor g˘asi odihn˘a. Nici tot chinul de
moarte, nici toate lacrimile ¸si luptele nu le vor aduce binecuvântarea
pe care o doresc. Eul trebuie supus cu totul. Ei trebuie s˘a fac˘a lucra-
rea ce li se prezint˘a, însu¸sindu-¸si bel¸sugul de har de la Dumnezeu,
f˘ag˘aduit tuturor celor care îl cer în credin¸t˘a.
„Dac˘a voie¸ste cineva s˘a vin˘a dup˘a Mine“, spune Isus, „s˘a se
[166]
lepede de sine, s˘a-¸si ia crucea în fiecare zi, ¸si s˘a M˘a urmeze“. (
Luca
9, 23
). S˘a urm˘am pe Mântuitorul în simplitatea ¸si t˘ag˘aduirea Lui
de Sine. S˘a în˘al¸t˘am pe Omul Golgotei prin cuvânt ¸si prin vie¸tuire
sfânt˘a. Mântuitorul vine foarte aproape de cei care se consacr˘a
lui Dumnezeu. Dac˘a a fost cândva un timp când am avut nevoie de
lucrarea Duhului lui Dumnezeu asupra inimii ¸si vie¸tii noastre, timpul
acela este acum. S˘a ne însu¸sim dar aceast˘a putere divin˘a pentru a
avea t˘arie s˘a tr˘aim o via¸t˘a de sfin¸tenie ¸si de lep˘adare de sine.
* * * * *
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie s˘a fie manualul nostru de ¸scoal˘a.
Domnul este ajutorul nostru ¸si Dumnezeul nostru. S˘a privim la El
pentru a deschide calea pentru împlinirea planurilor noastre.
[167]