Page 57 - Un apel solemn

Basic HTML Version

Leg˘aturile conjugale
53
pu¸tine fericiri, ¸si de aceea ea este o povar˘a. Copiii mo¸stenesc, în
general, tr˘as˘aturile de caracter deosebite, pe care le posed˘a p˘arin¸tii;
¸si ca adaos la toate acestea, mul¸ti cresc mari f˘ar˘a s˘a aib˘a în jurul
lor vreo influen¸t˘a salvatoare. Ei sunt prea îngr˘am˘adi¸ti ¸si murdari,
din cauza s˘ar˘aciei. ¸Si cu un astfel de anturaj ¸si exemple, ce se poate
a¸stepta dela astfel de copii, când p˘a¸sesc ¸si ei în societate? Nimic alta
decât c˘a ei vor decade ¸si mai adânc pe scara moral˘a, decât p˘arin¸tii
lor, ¸si defectele lor vor fi în orice privin¸t˘a, mai evidente decât ale
p˘arin¸tilor. în felul acesta, asemenea clas˘a de oameni perpetueaz˘a
defectele lor, ¸si las˘a posterit˘a¸tii blestemul s˘ar˘aciei, al tâmpeniei ¸si al
[65]
degrad˘arii. Cel pu¸tin, s˘a nu fi mai adus copii nevinova¸ti ia existen¸t˘a,
care s˘a se împ˘art˘a¸seasc˘a de mizeria lor, ¸si s˘a transmit˘a defectele lor,
cu o mizerie ¸si mai mare, din genera¸tie în genera¸tie. Aceasta este o
mare cauz˘a a degener˘arii rasei.
Dac˘a femeile genera¸tiilor trecute s-ar fi c˘al˘auzit de considera¸tiuni
înalte ¸si ar fi în¸teles, c˘a genera¸tiile viitoare vor fi înnobilate, sau
corupte prin umblarea lor, atunci ele ar fi luat pozi¸tie hot˘arât˘a, ¸si nu
¸si-ar fi putut uni interesele vie¸tii lor cu b˘arba¸ti care au fost st˘apâni¸ti
de o poft˘a p˘atima¸s˘a dup˘a b˘auturi alcoolice ¸si dup˘a tabac, (tutun), care
este o otrav˘a înceat˘a, dar sigur˘a ¸si mortal˘a, care sl˘abe¸ste sistemul
nervos ¸si degradeaz˘a facult˘a¸tile nobile ale Spiritului. Dac˘a b˘arba¸tii
r˘amân alipi¸ti de aceste obiceiuri josnice, atunci femeile ar trebui s˘a-i
lase s˘a-¸si petreac˘a via¸ta singuri, bucurându-se de fericirea acestei
tov˘ar˘a¸sii pe care ¸si-au ales-o. Femeile nu trebuie s˘a se considere pe
ele însele de o valoare atât de mic˘a, incit s˘a-¸si uneasc˘a destinul cu
b˘arba¸ti, care nu sunt st˘apâni pe poftele lor, ¸si a c˘aror, fericire const˘a
din a mânca, a bea ¸si a˜¸si satisface poftele lor animalice. Femeile
n-au urmat întotdeauna dup˘a poruncile ra¸tiunii. De multe ori, ele
au fost conduse de porniri oarbe. Ele n-au sim¸tit, într-o m˘asur˘a
înalt˘a, r˘aspunderile care zac asupra lor, de a încheia astfel de leg˘aturi
de via¸t˘a care s˘a nu pun˘a asupra odraslelor lor pecetea unei morale
josnice, ¸si a patimii dup˘a satisfacerea unui apetit stricat, care distrug
s˘an˘atatea ¸si chiar via¸ta. Dumnezeu le consider˘a r˘aspunz˘atoare, într-o
mare m˘asur˘a, pentru s˘an˘atatea fizic˘a ¸si pentru caracterul moral, pe
care îl transmit asupra genera¸tiilor viitoare.