Page 87 - Adev

Basic HTML Version

Lucrarea îngerilor de la Sinai pân˘a la luarea Ierihonului
83
în jurul copiilor lui Israel; c˘aci armata instruit˘a a cerului venise s˘a
lupte pentru poporul lui Dumnezeu, iar C˘apetenia o¸stirii Domnului
era acolo pentru a comanda. — RH 19 iulie 1892
Când Iosua s-a retras din mijlocul armatelor lui Israel spre a se
ruga, pentru ca prezen¸ta special˘a a lui Dumnezeu s˘a-l înso¸teasc˘a,
el a v˘azut un b˘arbat de statur˘a falnic˘a, îmbr˘acat ca un r˘azboinic, cu
sabia în mâna sa... Acesta nu era un înger obi¸snuit. Era Domnul
Isus Hristos, Acela care îi condusese pe evrei prin pustie, înv˘aluit în
stâlpul de foc noaptea ¸si în stâlpul de nor ziua. Locul a fost sfin¸tit
prin prezen¸ta Sa, de aceea lui Iosua i-a fost poruncit s˘a-¸si scoat˘a
înc˘al¸t˘amintea din picioare. — 4aSG 61
Plin de team˘a sfânt˘a, Iosua a c˘azut cu fa¸ta la p˘amânt ¸si s-a
închinat, apoi a auzit asigurarea: „Iat˘a, dau în mâinile tale Ierihonul
¸si pe împ˘aratul lui, pe vitejii lui osta¸si“ ¸si a primit instruc¸tiuni legate
de felul cum s˘a cucereasc˘a cetatea. — PP 488
C˘apetenia o¸stirii Domnului nu S-a descoperit întregii adun˘ari. El
a comunicat numai cu Iosua, care a relatat evreilor întrevederea sa
cu acesta. Depindea de ei dac˘a aveau s˘a cread˘a sau s˘a se îndoiasc˘a
de cuvintele lui Iosua, de a urma poruncile date de el în numele
C˘apeteniei o¸stirii Domnului sau s˘a se r˘azvr˘ateasc˘a împotriva îndru-
[111]
m˘arilor sale ¸si s˘a-i t˘ag˘aduiasc˘a autoritatea.
Ei
nu au putut vedea
o¸stirea îngerilor, organiza¸ti de Fiul lui Dumnezeu. — 4T 162, 163
Luarea Ierihonului
C˘apetenia o¸stirii Domnului a venit El Însu¸si din ceruri pentru a
conduce o¸stirile cere¸sti în atacul împotriva cet˘a¸tii. Îngerii lui Dum-
nezeu au pus st˘apânire pe zidurile masive ¸si le-au d˘arâmat la p˘amânt.
— 3T 264
Domnul Hristos ¸si îngerii au înso¸tit circuitul chivotului în jurul
Ierihonului ¸si în cele din urm˘a au d˘arâmat zidurile masive ale cet˘a¸tii,
dând Ierihonul în mâinile lui Israel. — 1SP 399
Când a c˘azut Ierihonul, nici o mân˘a omeneasc˘a nu a atins zidurile
cet˘a¸tii, c˘aci îngerii Domnului au cucerit fortifica¸tiile ¸si au p˘atruns
în fort˘area¸ta vr˘ajma¸sului. Nu Israel, ci C˘apetenia o¸stirii Domnului a
fost cel care a luat Ierihonul. Îns˘a Israel ¸si-a avut partea lui prin a-¸si
ar˘ata credin¸ta în C˘apetenia mântuirii lor. — RH 19 iulie 1892