Page 22 - Credin

Basic HTML Version

18
Credin¸ta ¸si faptele
cur˘a¸tat în foc. Ei au nevoie de alifia cereasc˘a pentru ochi spre a
discerne cu uimire nevrednicia total˘a a meritelor f˘apturii create în ce
prive¸ste câ¸stigarea r˘aspl˘atirii vie¸tii ve¸snice. Chiar dac˘a la picioarele
Mântuitorului sunt puse munca ¸si iubirea st˘aruitoare, realiz˘arile
înalte ¸si nobile ale intelectului, vasta capacitate de în¸telegere ¸si
umila renun¸tare la sine, totu¸si toate acestea nu sunt cu nici o iot˘a
mai mult decât harul ¸si talentul care au fost primite la început de la
Dumnezeu. Tot ce trebuie s˘a fie d˘aruit nu este cu nimic mai pu¸tin,
decât cere datoria ¸si nu poate fi ad˘augat˘a nici o iot˘a peste ce s-a primit
[24]
la început. De asemenea, înainte de a se în˘al¸ta la Marele Iehova,
într-un nor de t˘amâie parfumat˘a pentru a fi primit ca o mireasm˘a
pl˘acut˘a, totul trebuie s˘a fie trecut prin focul neprih˘anirii lui Hristos,
pentru a fi cur˘a¸tat de orice influen¸t˘a p˘amânteasc˘a.
M˘a întreb cum pot s˘a prezint acest subiect a¸sa cum este el? Dom-
nul Isus d˘a toat˘a puterea, tot harul, toat˘a poc˘ain¸ta, toate înclina¸tiile,
toat˘a iertarea de p˘acate, prezentându-i omului neprih˘a-nirea Sa, pen-
tru ca el s˘a o primeasc˘a printr-o credin¸t˘a vie — care, de asemenea,
este darul lui Dumnezeu, Dac˘a a¸ti aduna tot ce este bun, sfânt, no-
bil ¸si demn de primit la un om ¸si apoi I-a¸ti prezenta îngerilor lui
Dumnezeu ca fiind o contribu¸tie la mântuirea omului sau un merit,
propunerea ar fi respins˘a ca o înalt˘a tr˘adare. Îngerii stau în prezen¸ta
Creatorului lor ¸si privesc slava de neîntrecut care înv˘aluie persoana
Sa, ei îl v˘ad pe Mielul lui Dumnezeu, care a fost dat înc˘a de la în-
temeierea lumii pentru a tr˘ai o via¸t˘a de umilin¸t˘a, pentru a fi respins
de oamenii p˘ac˘ato¸si, pentru a fi dispre¸tuit ¸si r˘astignit. Cine poate
m˘asura infinitatea acestui sacrificiu!
Domnul Hristos S-a f˘acut s˘arac pentru noi, pentru ca, prin s˘ar˘acia
Sa, noi s˘a putem fi îmbog˘a¸ti¸ti. Orice fapt˘a pe care omul I-o poate
aduce lui Dumnezeu va fi cu mult mai pu¸tin decât o nimicnicie.
Multe cereri sunt f˘acute vrednice de primit, numai pentru c˘a sunt
în˘al¸tate pe temeiul neprih˘anirii lui Hristos. Ideea de a face vreun
lucru care s˘a merite harul iert˘arii este fals˘a de la început ¸si pân˘a la
sfâr¸sit. „Neputând s-aduc nimic, / Lâng˘a crucea Ta azi pic.“
Ce nu poate s˘a fac˘a omul
Omul nu poate îndeplini nici o fapt˘a eroic˘a demn˘a de laud˘a,
care s˘a-i dea vreo slav˘a. Unii obi¸snuiesc s˘a-i sl˘aveasc˘a ¸si s˘a-i înal¸te