Page 78 - Credin

Basic HTML Version

74
Credin¸ta ¸si faptele
explicite ale Cuvântului lui Dumnezeu, pute¸ti s˘a v˘a îndoi¸ti de ea pe
bun˘a dreptate, deoarece originea ei nu este din cer. Pacea lui Hristos
vine prin cunoa¸sterea lui Isus pe care Il descoper˘a Biblia.
Dac˘a provine din alte surse, ¸si nu din Izvorul Divin, fericirea va
fi la fel de schimb˘atoare, dup˘a cum sunt circumstan¸tele, dar pacea
lui Hristos este constant˘a. Ea nu depinde de nici o circumstan¸t˘a a
vie¸tii, nu depinde de cantitatea bunurilor lume¸sti sau de num˘arul
prietenilor de pe p˘amânt. Domnul Hristos este izvorul de ap˘a vie, iar
fericirea ¸si pacea care vin de la El nu vor seca niciodat˘a, pentru c˘a El
este izvorul vie¸tii. Cei care se încred în El pot s˘a spun˘a: „Dumnezeu
este ad˘apostul ¸si sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipse¸ste niciodat˘a
în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dac˘a s-ar zgudui p˘amântul ¸si
s-ar cl˘atina mun¸tii în inima m˘arilor. Chiar dac˘a ar urla ¸si ar spumega
valurile m˘arii ¸si s-ar ridica pân˘a acolo de s˘a se cutremure mun¸tii.
Este un râu ale c˘arui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul
loca¸s al locuin¸telor Celui Preaînalt“ (Psalmi 46,1-4).
Avem motive s˘a cultiv˘am o recuno¸stin¸t˘a neîncetat˘a fa¸t˘a de Dum-
nezeu, pentru c˘a, prin ascultarea Sa des˘avâr¸sit˘a, Domnul Hristos a
recâ¸stigat cerul pe care Adam 1-a pierdut prin neascultare. Adam
a p˘ac˘atuit, iar copiii lui Adam împ˘art˘a¸sesc vinov˘a¸tia lui ¸si conse-
cin¸tele acesteia, dar Domnul Isus a purtat vinov˘a¸tia lui Adam ¸si to¸ti
copiii lui Adam, care vor alerga la Hristos, cel de-al doilea Adam,
pot fi elibera¸ti de pedeapsa nelegiuirii. Trecând testul pe care Adam
[89]
nu a reu¸sit s˘a-1 treac˘a, Domnul Isus a recâ¸stigat cerul pentru om,
pentru c˘a El a respectat Legea în mod des˘avâr¸sit, ¸si to¸ti cei care au
o în¸telegere corect˘a a Planului de Mântuire vor în¸telege c˘a nu pot
fi mântui¸ti atâta vreme cât calc˘a poruncile sfinte ale lui Dumnezeu.
Ei trebuie s˘a înceteze s˘a calce Legea ¸si s˘a înceap˘a s˘a se încread˘a în
f˘ag˘aduin¸tele care sunt la dispozi¸tia noastr˘a prin meritele lui Hristos.
Nu v˘a încrede¸ti în oameni
Credin¸ta noastr˘a nu trebuie s˘a se bazeze pe abilitatea oamenilor,
ci pe puterea lui Dumnezeu. Exist˘a pericolul de a ne încrede în
oameni, chiar dac˘a este posibil ca ei s˘a fi fost folosi¸ti ca unelte ale
lui Dumnezeu pentru a îndeplini o lucrare mare ¸si bun˘a. Domnul
Hristos trebuie s˘a fie puterea noastr˘a ¸si cet˘a¸tuia noastr˘a de sc˘apare.
Cei mai buni oameni pot s˘a cad˘a din statornicia lor ¸si cea mai bun˘a