Page 95 - Credin

Basic HTML Version

Acceptat în Hristos
91
tine pe crucea Golgotei. Satana te va acuza c˘a e¸sti un mare p˘ac˘atos,
iar tu trebuie s˘a recuno¸sti acest fapt, dar po¸ti s˘a spui: „ ¸Stiu c˘a sunt
un p˘ac˘atos, ¸si tocmai acesta este motivul pentru care am nevoie de
un Mântuitor. Domnul Isus a venit în lume ca s˘a-i mântuiasc˘a pe
cei p˘ac˘ato¸si. Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne cur˘a¸t˘a de orice
p˘acat (1 Ioan 1,7). Dac˘a ne m˘arturisim p˘acatele, El este credincios ¸si
drept, ca s˘a ne ierte p˘acatele ¸si s˘a ne cur˘a¸teasc˘a de orice nelegiuire“
(1 Ioan 1,9). Eu nu am nici un merit ¸si nici o bun˘atate prin care s˘a
pot pretinde mântuirea, dar prezint înaintea lui Dumnezeu sângele
atotisp˘a¸sitor al Mielului neprih˘anit al lui Dumnezeu, care a ridicat
p˘acatul lumii. Aceasta este ap˘ararea mea. Numele lui Isus îmi acord˘a
intrare la Tat˘al. Urechile Sale, inima Sa sunt deschise pentru cererea
mea cea mai neputincioas˘a, iar El îmi împline¸ste nevoile cele mai
adânci.
Aceasta este îndrept ˘a¸tirea
Neprih˘anirea lui Hristos îl face pe p˘ac˘atosul poc˘ait s˘a fie primit
de Dumnezeu ¸si realizeaz˘a îndrept˘a¸tirea iui. Oricât de p˘ac˘atoas˘a a
fost via¸ta lui, dac˘a el crede în Domnul Isus ca Mântuitor personal,
atunci st˘a înaintea lui Dumnezeu îmbr˘acat în hainele nep˘atate ale
neprih˘anirii lui Hristos, care îi este atribuit˘a.
Cel p˘ac˘atos, care pân˘a atunci a fost mort în nelegiuirile ¸si p˘aca-
tele lui, este înviat prin credin¸ta în Hristos. El în¸telege prin credin¸t˘a
c˘a Domnul Isus este Mântuitorul Sui, care tr˘aie¸ste ve¸snic ¸si este
în stare s˘a-i mântuiasc˘a „în chip des˘avâr¸sit pe cei ce se apropie de
Dumnezeu prin El“. În isp˘a¸sirea care a fost f˘acut˘a pentru el, cel
credincios în¸telege l˘argimea, lungimea, în˘al¸timea ¸si adâncimea efi-
cien¸tei ei — în¸telege deplin˘atatea mântuirii care a fost cump˘arat˘a cu
un pre¸t infinit -, iar sufletul lui se umple de laud˘a ¸si de recuno¸stin¸t˘a.
El vede ca într-o oglind˘a slava lui Dumnezeu ¸si este schimbat dup˘a
acela¸si chip, prin Duhul Domnului. El vede haina neprih˘anirii lui
Hristos, ¸tesut˘a în r˘azboiul de ¸tesut al cerului, realizat˘a prin ascultarea
Sa ¸si atribuit˘a sufletului care se poc˘aie¸ste, prin credin¸ta în Numele
[107]
lui Isus.
Când cel p˘ac˘atos vede un crâmpei din frumuse¸tea inegalabil˘a
a Domnului Isus, p˘acatul nu i se mai pare atr˘ag˘ator, pentru c˘a el îl
contempl˘a pe Cel Dintâi dintre zecile de mii, pe Acela care este întru