Page 578 - Evanghelizare

Basic HTML Version

Teoriile panteiste ¸si spiritiste
Pericolul falsei ¸stiin¸te ¸si al teoriilor am˘agitoare
—În New
Hampshire erau unii care r˘aspândeau idei false cu privire la Dum-
nezeu. Mi-a fost dat˘a lumina c˘a oamenii ace¸stia anulau efectul
adev˘arului prin ideile lor, dintre care unele conduceau la dragostea
libertin˘a. Mi-a fost ar˘atat ca ei ademeneau sufletele, prezentându-le
ni¸ste teorii speculative despre Dumnezeu.
Printre alte concep¸tii, ei sus¸tineau c˘a odat˘a sfin¸ti¸ti, oamenii nu
mai puteau s˘a p˘ac˘atuiasc˘a, iar ideile acestea erau prezentate ca fiind
înv˘a¸t˘atura Evangheliei. Teoriile lor false ¸si toat˘a influen¸ta lor am˘a-
gitoare le produceau un mare r˘au atât lor în¸sile, cât ¸si celorlal¸ti. Ei
aveau o putere spiritist˘a asupra celor care nu puteau s˘a discearn˘a
r˘aul acestor teorii frumos exprimate. Deja au rezultat mari rele. în-
v˘a¸t˘atura c˘a to¸ti erau sfin¸ti a condus la credin¸ta c˘a sim¸t˘amintele celor
sfin¸ti¸ti nu erau nici odat˘a în pericolul de a-i duce în r˘at˘acire. Re-
zultatul acestei credin¸te a fost împlinirea dorin¸telor rele ale inimii,
care, în ciuda sfin¸teniei pretinse, erau departe de cur˘a¸tia gândului ¸si
a faptelor.
Aceasta a fost numai una dintre situa¸tiile în care am fost che-
mat˘a s˘a-i mustru pe aceia care prezentau doctrina unui Dumnezeu
impersonal aflat pretutindeni în natur˘a ¸si doctrina trupului sfânt.
În viitor, adev˘arul va fi falsificat prin ideile oamenilor. Teoriile
am˘agitoare vor fi prezentate ca fiind ni¸ste înv˘a¸t˘aturi sigure. ¸Stiin¸ta
fals˘a constituie unul dintre mijloacele pe care Satana le-a folosit în
cur¸tile cere¸sti ¸si pe care continu˘a s˘a îl foloseasc˘a ¸si ast˘azi...
Îi implor pe to¸ti aceia care lucreaz˘a pentru Dumnezeu s˘a nu
accepte ideile false în locul adev˘arului. Avem o Biblie plin˘a de
adev˘arurile cele mai pre¸tioase. Noi nu avem nevoie de presupozi¸tii
[601]
sau de un entuziasm fals. În c˘adelni¸ta de aur a adev˘arului, a¸sa cum
este prezentat el în înv˘a¸t˘aturile lui Hristos, noi avem acele înv˘a¸t˘aturi
care vor convinge ¸si vor converti sufletele. Prezenta¸ti cu simplitatea
lui Hristos adev˘arul pe care El a venit s˘a îl propov˘aduiasc˘a lumii,
¸si puterea soliei voastre se va face sim¸tit˘a de la sine. Nu prezenta¸ti
574