Page 204 - Faptele Apostolilor

Basic HTML Version

Capitolul 28 — Zile de osteneal ˘a ¸si încerc˘ari
Timp de mai bine de trei ani, Efesul a fost centrul activit˘a¸tii lui
Pavel. Aici s-a ridicat o biseric˘a înfloritoare ¸si din aceast˘a cetate
Evanghelia s-a r˘aspândit în toat˘a provincia Asiei, atât printre iudei,
cât ¸si printre Neamuri.
De cât˘ava vreme, îns˘a, apostolul se gândea la o alt˘a c˘al˘atorie
misionar˘a. «Pavel ¸si-a pus în gând s˘a se duc˘a la Ierusalim, trecând
prin Macedonia ¸si Ahaia. „Dup˘a ce voi merge acolo“, î¸si zicea
el, „trebuie s˘a v˘ad Roma“». Potrivit cu acest plan, «el a trimis în
Macedonia pe doi dintre cei care lucrau împreun˘a cu el, pe Timotei
¸si pe Erast»; dar, sim¸tind c˘a lucrarea din Efes mai cerea înc˘a prezen¸ta
sa, el s-a hot˘arât s˘a mai r˘amân˘a pân˘a dup˘a s˘arb˘atoarea Cincizecimii.
Dar nu peste mult timp, s-a întâmplat un lucru care a gr˘abit plecarea
sa.
O dat˘a pe an, în Efes, aveau loc ceremonii deosebite, în cinstea
zei¸tei Diana. Acestea atr˘ageau mul¸timi de oameni din toate p˘ar¸tile
provinciei. În timpul acesta, aveau loc festivit˘a¸ti înso¸tite de cea mai
[292]
mare pomp˘a ¸si str˘alucire.
Aceste zile de s˘arb˘atoare erau un timp de încercare pentru cei
care veniser˘a de curând la credin¸t˘a. Grupa de credincio¸si care se
aduna în ¸scoala lui Tiran f˘acea o not˘a discordant˘a în ansamblul
s˘arb˘atoresc, iar batjocura, repro¸sul ¸si insulta se îngr˘am˘adeau f˘ar˘a
num˘ar asupra lor. Lucrarea lui Pavel d˘aduse cultului p˘agân o puter-
nic˘a lovitur˘a, care a avut ca urmare o sc˘adere sim¸titoare a num˘arului
celor care luau parte la aceast˘a festivitate na¸tional˘a, cum ¸si a entuzi-
asmului închin˘atorilor. Influen¸ta înv˘a¸t˘aturilor sale s-a extins cu mult
peste num˘arul celor care de fapt veniser˘a la credin¸t˘a. Mul¸ti dintre
cei care nu primiser˘a pe fa¸t˘a înv˘a¸t˘aturile cele noi au devenit a¸sa de
lumina¸ti, încât ¸si-au pierdut orice încredere în zeii lor p˘agâni.
Mai exista ¸si o alt˘a pricin˘a de nemul¸tumire. La Efes, se dezvol-
tase o mare ¸si b˘anoas˘a afacere prin fabricarea ¸si vânzarea de mici
temple ¸si chipuri lucrate dup˘a modelul templului ¸si chipul Dianei.
Cei interesa¸ti în aceast˘a industrie ¸si-au v˘azut câ¸stigurile sc˘azând ¸si
200