Basic HTML Version
Capitolul 45 — Scrisori din Roma
De la începutul experien¸tei sale cre¸stine, apostolului Pavel i s-au
dat ocazii deosebite de a înv˘a¸ta voia lui Dumnezeu cu privire la
urma¸sii lui Isus. El „a fost r˘apit pân˘a în al treilea cer“, „în rai, ¸si
a auzit cuvinte care nu se pot spune ¸si pe care nu-i este îng˘aduit
unui om s˘a le rosteasc˘a“. El însu¸si recunoa¸ste c˘a a primit „din partea
Domnului“ „multe vedenii ¸si descoperiri“. În¸telegerea din partea sa
a principiilor adev˘arului Evangheliei era la fel ca a „acestor apostoli
a¸sa de minuna¸ti“ (2 Cor. 12, 2.4.1.11). El avea o în¸telegere clar˘a
despre „L˘argimea, lungimea, adâncimea ¸si în˘al¸timea“ dragostei „lui
Hristos, care întrece orice cuno¸stin¸t˘a“ (Ef. 3, 18.19).
Pavel nu a putut spune tot ce a v˘azut în vedenie; c˘aci printre
ascult˘atorii s˘ai erau unii care ar fi dat un în¸teles gre¸sit cuvintelor lui.
Dar ceea ce îi fusese descoperit l-a f˘acut în stare s˘a lucreze ca un
conduc˘ator ¸si un în¸telept înv˘a¸t˘ator ¸si, de asemenea, a dat form˘a soli-
[470]
ilor pe care el, în anii de mai târziu, le-a trimis bisericilor. Impresia
pe care el a primit-o când a fost în viziune l-a urm˘arit totdeauna,
f˘acându-l în stare s˘a dea o corect˘a reprezentare a caracterului cre¸stin.
Atât prin grai, cât ¸si prin scris, el a purtat o solie care de atunci
a adus ajutor ¸si a înt˘arit biserica lui Dumnezeu. Credincio¸silor de
azi, aceast˘a solie le vorbe¸ste în mod clar despre primejdiile ce vor
amenin¸ta biserica, cum ¸si despre înv˘a¸t˘aturile false c˘arora vor avea
s˘a le fac˘a fa¸t˘a.
Dorin¸ta apostolului pentru aceia c˘arora el le adresa epistolele
sale de sf˘atuire ¸si îndemnare era aceea ca ei s˘a nu mai fie „copii,
plutind încoace ¸si încolo, purta¸ti de orice vânt de înv˘a¸t˘atur˘a“ ci ca
ei s˘a ajung˘a cu to¸tii „la unirea credin¸tei ¸si a cuno¸stin¸tei Fiului lui
Dumnezeu, la starea de om mare, la în˘al¸timea staturii plin˘at˘a¸tii lui
Hristos“. El ruga c˘alduros pe aceia care erau urma¸si ai lui Isus ¸si
care tr˘aiau între p˘agâni, „s˘a nu mai tr˘ai¸ti cum tr˘aiesc p˘agânii în de-
¸sert˘aciunea gândurilor lor, având mintea întunecat˘a, fiind str˘aini de
via¸ta lui Dumnezeu... în urma împietririi inimii lor“, ci „cu b˘agare
de seam˘a, nu ca ni¸ste neîn¸telep¸ti, ci ca ni¸ste în¸telep¸ti, r˘ascump˘ara¸ti
322