Page 44 - Faptele Apostolilor

Basic HTML Version

Capitolul 6 — La poarta templului
Ucenicii Domnului Hristos aveau un profund sim¸t˘amânt al ne-
putin¸tei lor ¸si, cu umilin¸t˘a ¸si rug˘aciune, au al˘aturat sl˘abiciunea lor
puterii Lui, ne¸stiin¸ta lor în¸telepciunii Lui, nevrednicia lor nepri-
h˘anirii Lui, s˘ar˘acia lor inepuizabilei Sale bog˘a¸tii. Astfel înt˘ari¸ti ¸si
înzestra¸ti, ei n-au ezitat s˘a se avânte în slujba Înv˘a¸t˘atorului.
La scurt˘a vreme dup˘a coborârea Duhului Sfânt ¸si îndat˘a dup˘a un
timp de rug˘aciune st˘aruitoare, Petru ¸si Ioan, suindu-se la templu s˘a se
închine, au v˘azut la poarta numit˘a Frumoas˘a un olog de patruzeci de
ani, a c˘arui via¸t˘a, de la na¸sterea sa, fusese numai o via¸t˘a de durere ¸si
chin. Acest om nefericit dorise de mult˘a vreme s˘a vad˘a pe Isus spre
a putea fi vindecat; dar era aproape neputincios ¸si prea departe de
locurile unde lucra marele Medic. În cele din urm˘a, el a înduplecat
câ¸tiva prieteni s˘a-l duc˘a la poarta Templului, dar, când a ajuns acolo,
[58]
a aflat c˘a Acela în care î¸si pusese toat˘a n˘adejdea fusese dat unei
mor¸ti crude.
Dezam˘agirea sa a trezit simpatia acelora care ¸stiau cât˘a vreme
sperase el cu înfocare s˘a fie vindecat de Isus ¸si zilnic îl aduceau la
Templu pentru ca trec˘atorilor s˘a li se fac˘a mil˘a de el ¸si s˘a-l ajute
cu vreun ban, spre a-¸si u¸sura lipsurile. Petru ¸si Ioan, trecând pe
acolo, acesta le-a cerut ¸si lor de poman˘a. Ucenicii au privit la el cu
comp˘atimire ¸si Petru a spus: „«Uit˘a-te la noi!» ¸Si el se uita la ei
cu luare aminte, ¸si a¸stepta s˘a capete ceva de la ei. Atunci, Petru i-a
zis: «Argint ¸si aur n-am»“. Când Petru vorbi despre s˘ar˘acia lor, fa¸ta
sl˘ab˘anogului s-a întristat; dar ea a str˘alucit de n˘adejde atunci când
apostolul a continuat: „Dar ce am î¸ti dau: În Numele lui Isus Hristos
din Nazaret, scoal˘a-te ¸si umbl˘a!“
„L-a apucat de mâna dreapt˘a ¸si l-a ridicat în sus. Îndat˘a i s-au
înt˘arit t˘alpile ¸si gleznele; dintr-o s˘aritur˘a a fost în picioare ¸si a început
s˘a umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, s˘arind ¸si l˘audând pe
Dumnezeu. Tot norodul l-a v˘azut umblând ¸si l˘audând pe Dumnezeu.
Îl cuno¸steau c˘a era cel ce ¸sedea la poarta «Frumoas˘a» a Templului,
40