Basic HTML Version
Capitolul 46 — Schimbarea la fa¸t ˘a
SE APROPIA SEARA, când Isus a chemat la Sine pe trei dintre
ucenici, pe Petru, Iacov ¸si Ioan, ¸si i-a condus peste câmpii ¸si în sus,
pe o potec˘a aspr˘a, pe o coast˘a singuratic˘a de munte. Mântuitorul
¸si ucenicii petrecuser˘a ziua c˘al˘atorind ¸si înv˘a¸tând, de aceea urcu¸sul
muntelui le sporea oboseala. Hristos despov˘arase mintea ¸si corpul
multor suferinzi; El f˘acuse s˘a p˘atrund˘a vibra¸tia vie¸tii în fiin¸ta lor
sl˘abit˘a, dar ¸si El era împov˘arat de natura omeneasc˘a ¸si, împreun˘a cu
ucenicii, era obosit din cauza urcu¸sului.
Lumina soarelui în apus mai întârzia înc˘a pe vârful muntelui,
aurind cu slava lui, gata s˘a dispar˘a, poteca pe care mergeau. Dar
curând lumina a pierit atât pe deal, cât ¸si pe vale, soarele s-a ascuns
în spatele orizontului la apus ¸si c˘al˘atorii singuratici au fost înv˘alui¸ti
în întunericul nop¸tii. Triste¸tea locurilor p˘area s˘a fie în armonie cu
via¸ta lor am˘arât˘a, în jurul c˘areia se adunau ¸si se îngr˘am˘adeau norii.
Ucenicii nu îndr˘azneau s˘a-L întrebe pe Hristos unde merg sau
cu ce scop. El petrecea adesea nop¸ti întregi în rug˘aciune pe munte.
El, a c˘arui mân˘a a f˘acut mun¸tii ¸si v˘aile, Se sim¸tea acas˘a în natur˘a ¸si
Se bucura de lini¸stea ei. Ucenicii mergeau acolo unde-i conducea
Hristos; dar se întrebau de ce Domnul îi duce pe o pant˘a atât de grea,
când sunt obosi¸ti ¸si când El Însu¸si are nevoie de odihn˘a.
La un moment dat, Hristos le-a spus c˘a nu vor merge mai departe.
Îndep˘artându-Se pu¸tin de ei, Omul întrist˘arii a început s˘a- ¸Si reverse
[420]
cererile, cu strig˘ate mari ¸si cu lacrimi. El Se ruga pentru putere, ca
s˘a reziste încerc˘arii, pentru binele omenirii. El Însu¸si avea nevoie de
o nou˘a leg˘atur˘a cu Cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta
putea privi viitorul. El θsi rev˘arsa dorin¸tele inimii pentru ucenicii S˘ai,
pentru ca, în ceasul puterii întunericului, credin¸ta lor s˘a nu scad˘a.
Roua se a¸sternea cu îmbel¸sugare peste fiin¸ta Lui plecat˘a, dar El nu
lua seama. Umbrele nop¸tii se adunau tot mai dese în jurul Lui, dar
El nu privea la triste¸tea lor. În felul acesta, orele treceau încetul
cu încetul. La început, ucenicii ¸si-au unit rug˘aciunile cu ale Lui în
sincer˘a consacrare; dar, dup˘a un timp, au fost doborâ¸ti de oboseal˘a
359