Page 620 - Hristos Lumina Lumii

Basic HTML Version

Capitolul 76 — Iuda
ISTORIA VIE ¸TII LUI IUDA ne prezint˘a sfâr¸situl trist al unei
vie¸ti care ar fi putut fi onorat˘a de Dumnezeu. Dac˘a ar fi murit mai
înainte de ultima lui c˘al˘atorie la Ierusalim, Iuda ar fi fost privit ca un
om vrednic de a ocupa un loc între cei doisprezece apostoli, unul a
c˘arui lips˘a ar fi fost foarte mult sim¸tit˘a. Repulsia cu care a fost privit
de-a lungul veacurilor n-ar fi existat, dac˘a însu¸sirile caracterului s˘au
n-ar fi fost manifestate la încheierea istoriei vie¸tii sale. Dar caracterul
s˘au a fost descoperit lumii cu un scop: ca s˘a fie o avertizare pentru
to¸ti aceia care, asemenea lui, ar tr˘ada misiunea sacr˘a încredin¸tat˘a lor.
Cu pu¸tin timp înainte de Pa¸ste, Iuda ¸si-a reînnoit leg˘aturile pe
care le avea cu preo¸tii, pentru a-L da pe Domnul Hristos în mâinile
lor. S-a convenit atunci ca Mântuitorul s˘a fie arestat în unul din
locurile Sale de medita¸tie ¸si rug˘aciune. De la osp˘a¸tul din casa lui
Simon, Iuda avusese ocazia s˘a reflecteze asupra faptelor pe care se
legase s˘a le aduc˘a la îndeplinire, dar planul s˘au nu s-a schimbat.
Pentru treizeci de argin¸ti — pre¸tul unui sclav -, el a dat ru¸sinii ¸si
mor¸tii pe Domnul slavei.
Din fire, Iuda avea o puternic˘a iubire de bani; dar el nu fusese
totdeauna atât de corupt ca s˘a poat˘a face o fapt˘a ca aceasta. El
nutrise spiritul cel r˘au al avari¸tiei pân˘a când acesta a devenit motivul
dominant al vie¸tii sale. Iubirea lui pentru Mamona a fost mai mare
decât iubirea pentru Domnul Hristos. Devenind rob al acestui viciu,
el s-a predat lui Satana ¸si avea s˘a fie târât adânc în p˘acat.
Iuda se al˘aturase ucenicilor atunci când mul¸timile Îl urmau pe
Domnul Isus. Înv˘a¸t˘atura Mântuitorului le-a mi¸scat inimile în timp ce
ascultau uimi¸ti cuvintele Lui rostite în sinagog˘a, la marginea m˘arii
sau pe munte.
[717]
Iuda i-a v˘azut pe bolnavi, pe schilozi ¸si pe orbi venind în num˘ar
mare la Domnul Isus din ora¸se ¸si sate. I-a v˘azut pe muribunzi adu¸si
la picioarele Sale. A fost martor al lucr˘arilor minunate ale Mântu-
itorului, manifestate în vindecarea celor bolnavi, în eliberarea de
demoni ¸si învierea din mor¸ti. A sim¸tit chiar în persoana sa dovada
616