Page 328 - Lucrarea misionar

Basic HTML Version

324
Lucrarea misionar˘a medical ˘a
divin, marele Misionar Medical, ei nu trebuie s˘a aglomereze prea
multe lucruri într-o singur˘a zi de lucru. Dac˘a vor face astfel, vor fi
nevoi¸ti s˘a lase lucrul cu totul, fiind doborâ¸ti pentru c˘a au încercat s˘a
duc˘a o povar˘a prea grea. Fratele meu, este bine s˘a folose¸sti cât mai
bine toate privilegiile pe care ¸ti le-a dat Dumnezeu de a lucra serios
[293]
pentru alinarea suferin¸telor ¸si pentru salvarea de suflete. Îns˘a nu î¸ti
sacrifica s˘an˘atatea.
Noi avem o chemare atât de înalt˘a, cât sunt de sus cerurile fa¸t˘a
de lucrurile obi¸snuite, fire¸sti. Îns˘a acest gând nu trebuie s˘a-i conduc˘a
pe slujitorii binevoitori ¸si harnici ai lui Dumnezeu s˘a duc˘a toate
sarcinile cu putin¸t˘a, f˘ar˘a a se odihni.
Cât de minunat ar fi dac˘a, printre cei angaja¸ti în minunatul plan
al lui Dumnezeu de salvare a sufletelor, nu ar exista lene¸si! Cât de
multe s-ar realiza, dac˘a fiecare ar spune: „Sunt r˘aspunz˘ator înaintea
lui Dumnezeu, trebuie s˘a fiu treaz ¸si trebuie ca str˘aduin¸tele mele s˘a
vorbeasc˘a în favoarea adev˘arului pe care sus¸tin c˘a îl cred! Trebuie
s˘a fiu un lucr˘ator practic, nu unul care viseaz˘a mergând pe picioare“.
Tocmai pentru c˘a exist˘a atât de mul¸ti vis˘atori, adev˘ara¸tii lucr˘atori
trebuie s˘a duc˘a poveri duble. (
Letter 291, 1904
)
Doborâ¸ti de încordare
Aud de lucr˘atori a c˘aror s˘an˘atate este zdrobit˘a de încordarea
poverilor pe care le duc. Nu ar trebui s˘a fie a¸sa. Dumnezeu dore¸ste
s˘a fim con¸stien¸ti c˘a suntem muritori. Nu trebuie s˘a cuprindem prea
mult în munca noastr˘a. Nu trebuie s˘a ne istovim atât de mult, încât
puterile noastre fizice ¸si mintale s˘a fie irosite complet.
Este nevoie de mai mul¸ti lucr˘atori, pentru ca s˘a fie luate din
poverile care apas˘a acum atât de greu asupra unor lucr˘atori. Domnul
dore¸ste ca cei care au dobândit experien¸t˘a în serviciul S˘au s˘a formeze
pe al¸tii, s˘a fie educatori. Noi trebuie s˘a înv˘a¸t˘am în ¸scoala lui Hristos,
ca s˘a putem înv˘a¸ta pe al¸tii ¸si s˘a putem face planuri în¸telepte pentru
înaintarea lucr˘arii lui Dumnezeu. (
Manuscript 71, 1903
)
Medicul s˘a-¸si p˘astreze puterea
Unii dintre cei ce au ales profesia de medic se îndep˘arteaz˘a prea
repede de datoriile pe care le au ca medici. Unii î¸si sl˘abesc puterile,