Page 366 - Lucrarea misionar

Basic HTML Version

362
Lucrarea misionar˘a medical ˘a
atât de necesare ¸si în Europa, ¸si în America. În multe ¸t˘ari trebuie în-
temeiate misiuni medicale care s˘a ac¸tioneze precum mâna de ajutor
[331]
a lui Dumnezeu pentru a sluji celor nec˘aji¸ti.
Domnul Hristos coopereaz˘a cu cei care se angajeaz˘a în lucrarea
misionar˘a medical˘a. B˘arba¸tii ¸si femeile care fac în mod neegoist
tot ce pot pentru înfiin¸tarea de sanatorii ¸si saloane de tratament în
multe ¸t˘ari vor fi bogat r˘aspl˘ati¸ti. Cei care vin la aceste institu¸tii vor
beneficia din punct de vedere fizic, mintal ¸si spiritual cei istovi¸ti vor
fi înviora¸ti, cei bolnavi vor fi îns˘an˘ato¸si¸ti, cei împov˘ara¸ti de p˘acat vor
fi alina¸ti. În ¸t˘arile îndep˘artate, de la cei ale c˘aror inimi au fost întoarse
prin intermediul acestor mijloace de la p˘acat la neprih˘anire, se vor
auzi mul¸tumiri ¸si cântece. Prin cântecele lor de laud˘a ¸si recuno¸stin¸t˘a,
se va aduce o m˘arturie care îi va determina ¸si pe al¸tii s˘a se consacre
¸si s˘a-L urmeze pe Hristos. (
Counsels on Health, 215
)
Merge¸ti înainte
Când m˘a gândesc la istoria lucr˘arii noastre în ultimii zece ani,
nu pot decât s˘a spun: Privi¸ti ce a f˘acut Domnul. El a lucrat cu
atâta îndurare, a¸sternând lumina pe c˘ararea poporului S˘au. În ciuda
obstacolelor pe care le-am avut de întâmpinat în lucrare, nu trebuie s˘a
fim tri¸sti, cu excep¸tia faptului dac˘a vedem c˘a poporul lui Dumnezeu
nu î¸si urmeaz˘a Conduc˘atorul pas cu pas...
Lucrarea în ora¸sele mari este lucrarea esen¸tial˘a pentru acest timp
¸si trebuie s˘a ne apuc˘am de ea acum, prin credin¸t˘a. Când ora¸sele mari
vor fi lucrate a¸sa cum dore¸ste Dumnezeu, urmarea va fi declan¸sarea
unei mi¸sc˘ari atât de puternice, la care nu am fost martori niciodat˘a
pân˘a acum. Fie ca Domnul s˘a dea în¸telepciune fra¸tilor no¸stri, ca ei
s˘a ¸stie cum s˘a duc˘a mai departe lucrarea în armonie cu voin¸ta Sa.
Cu mult˘a putere trebuie s˘a se aud˘a strig˘atul în marile noastre centre
populate: „Iat˘a, Mirele vine, ie¸si¸ti-i în întâmpinare!“ (
Matei 25, 6
)
Toate mijloacele trebuie puse în func¸tiune
Pastorul hirotonisit nu poate face fa¸t˘a îns˘arcin˘arii de a avertiza
lumea. Dumnezeu face apel nu numai la pastori, ci ¸si la medici, surori
medicale, colportori, lucr˘atori biblici ¸si al¸ti membri laici consacra¸ti,
care au diferite talente ¸si cuno¸stin¸ta adev˘arului prezent, pentru a