Page 54 - Lucrarea misionar

Basic HTML Version

50
Lucrarea misionar˘a medical ˘a
Uni¸ti cu Hristos în Dumnezeu, noi vom descoperi lumii c˘a a¸sa cum
Dumnezeu L-a ales pe Fiul S˘au pentru a fi reprezentantul S˘au în
lume, tot a¸sa Domnul Hristos ne-a ales s˘a reprezent˘am caracterul S˘au.
Oricine are credin¸t˘a adev˘arat˘a în Domnul Hristos Îl va reprezenta în
caracter...
Spre culmi ale credin¸tei
Lucr˘atorii no¸stri misionari medicali trebuie s˘a se ridice spre
culmi care pot fi atinse numai printr-o credin¸t˘a vie, lucr˘atoare. În
acest timp al istoriei noastre, oamenii din conducerea lucr˘arii nu
trebuie s˘a îng˘aduie s˘a existe confuzie cu privire la ceea ce ar trebui
s˘a se a¸stepte cu adev˘arat din partea misionarilor medicali trimi¸si de
Dumnezeu. Trebuie s˘a existe o în¸telegere mai clar˘a, mai hot˘arât˘a
cu privire la ceea ce cuprinde lucrarea misionar˘a medical˘a. Aceasta
trebuie definit˘a ca ocupând un loc mult mai înalt, cu rezultate sfinte,
pentru ca Dumnezeu s˘a o poat˘a confirma ca fiind autentic˘a. Cei care
doresc s˘a-L onoreze pe Dumnezeu nu vor amesteca planuri ¸si metode
lume¸sti cu planurile Sale, în încercarea de a ob¸tine acele rezultate
[24]
rânduite de Dumnezeu ca aceast˘a lucrare s˘a le poat˘a împlini...
Lucrarea noastr˘a este clar definit˘a. Dup˘a cum Tat˘al ¸Si-a trimis
unicul S˘au Fiu în lumea noastr˘a, tot a¸sa Domnul Hristos ne trimite pe
noi, ucenicii S˘ai, ca lucr˘atori misionari medicali. Îndeplinind aceast˘a
înalt˘a ¸si sfânt˘a misiune, noi facem voia lui Dumnezeu. O p˘arere
sau judecat˘a a min¸tii vreunui om nu trebuie s˘a constituie criteriul
nostru în leg˘atur˘a cu ceea ce constituie lucrarea misionar˘a medical˘a
autentic˘a...
Adev˘arata lucrare misionar˘a medical˘a este de origine cereasc˘a.
Nu î¸si are originea în nici o fiin¸t˘a uman˘a. Îns˘a, legat de aceast˘a
lucrare, vedem atât de multe lucruri care Îl dezonoreaz˘a pe Dumne-
zeu, încât eu sunt c˘al˘auzit˘a s˘a spun c˘a lucrarea misionar˘a medical˘a
este de origine divin˘a ¸si are de îndeplinit o misiune dintre cele mai
m˘are¸te. În toate aspectele sale, aceasta trebuie s˘a fie în conformi-
tate cu lucrarea Domnului Hristos. Cei care sunt împreun˘a-lucr˘atori
cu Dumnezeu vor reprezenta tot atât de sigur caracterul Domnului
Hristos, dup˘a cum Domnul Hristos a reprezentat caracterul Tat˘alui
S˘au cât a fost în aceast˘a lume.