Page 132 - Principiile fundamentale ale educa

Basic HTML Version

Educa¸tia din c˘amin
Lucrarea mamei este foarte important˘a. În mijlocul treburilor ¸si
datoriilor gospod˘are¸sti de fiecare zi, ea trebuie s˘a se str˘aduiasc˘a s˘a
exercite o influen¸t˘a care va binecuvânta ¸si în˘al¸ta pe cei din casa ei.
Fiecare mam˘a are o datorie sacr˘a fa¸t˘a de copiii care i-au fost da¸ti în
grij˘a de Tat˘al ceresc; ¸si este privilegiul ei, prin harul lui Hristos, s˘a
le modeleze caracterele dup˘a modelul divin, s˘a aib˘a asupra lor acea
influen¸t˘a care s˘a-i apropie de Dumnezeu ¸si de cer. Dac˘a mamele ¸si-ar
fi dat seama întotdeauna de r˘aspunderea pe care o au ¸si ar fi f˘acut
din aceasta cea dintâi preocupare a lor, cea mai important˘a misiune,
¸si anume de a preg˘ati copiii pentru a face fa¸t˘a datoriilor acestei vie¸ti
¸si în vederea vie¸tii viitoare, noi n-am vedea acum nenorocirile care
exist˘a în atât de multe c˘amine din ¸tara noastr˘a. Lucrarea mamei
este de a¸sa natur˘a, încât presupune o continu˘a înaintare în propria
ei via¸t˘a, pentru a-¸si putea conduce copiii spre realiz˘ari tot mai mari.
Îns˘a Satana î¸si face planurile pentru a se asigura atât de sufletele
p˘arin¸tilor, cât ¸si de cele ale copiilor. Mamele sunt îndep˘artate de
datoriile casei ¸si de educarea atent˘a a celor micu¸ti, spre slujirea de
sine ¸si a lumii. Vanitatea, moda ¸si lucruri de mic˘a importan¸t˘a sunt
l˘asate s˘a absoarb˘a aten¸tie, în timp ce se neglijeaz˘a educa¸tia fizic˘a ¸si
moral˘a a pre¸tio¸silor copii.
Dac˘a preocuparea ei o constituie obiceiurile ¸si practicile lume¸sti,
mama nu va face fa¸t˘a datoriilor de care este responsabil˘a. Dac˘a
moda o ¸tine în robie, aceasta îi va sl˘abi puterea de rezisten¸t˘a, iar
via¸ta va deveni o povar˘a obositoare, în loc s˘a fie o binecuvântare.
Datorit˘a sl˘abiciunii fizice, s-ar putea ca ea s˘a nu aprecieze în mod
corespunz˘ator valoarea ocaziilor pe care le are, iar familia s-ar putea
s˘a fie l˘asat˘a s˘a se dezvolte f˘ar˘a s˘a beneficieze de chibzuin¸ta, de rug˘a-
ciunile ¸si de instruirea ei sârguincioas˘a. Dac˘a ar aprecia privilegiile
minunate care le-au fost date de Dumnezeu, mamele nu ar fi atât de
u¸sor îndep˘artate de la datoriile lor sacre c˘atre treburile superficiale,
[150]
lume¸sti.
128