Page 155 - Principiile fundamentale ale educa

Basic HTML Version

Înv˘a¸t ˘atorul adev˘arului, singurul educator sigur
În lume exist˘a dou˘a categorii de educatori. Prima categorie este
constituit˘a din cei pe care Dumnezeu îi face canale ale luminii, iar
cealalt˘a este format˘a din cei pe care Satana îi folose¸ste ca agen¸ti ai
s˘ai, care ¸stiu s˘a fac˘a r˘aul. Primii contempl˘a caracterul lui Dumnezeu
¸si cresc în ce prive¸ste cunoa¸sterea lui Isus, pe care Dumnezeu L-a
trimis în lume. Aceast˘a categorie se dedic˘a întru totul acelor lucruri
care aduc iluminare cereasc˘a, în¸telepciune divin˘a ¸si care înal¸t˘a sufle-
tul. Toate capacit˘a¸tile lor sunt supuse lui Dumnezeu, iar gândurile
lor sunt sub conducerea lui Hristos. Cei din cealalt˘a categorie s-au
aliat cu prin¸tul întunericului, care este tot timpul cu ochii în patru s˘a
g˘aseasc˘a prilejul de a-i înv˘a¸ta pe al¸tii lucruri p˘ac˘atoase. Dac˘a i se
permite, el nu va pregeta s˘a-¸si croiasc˘a drum spre inim˘a ¸si minte.
Exist˘a o mare nevoie în ce prive¸ste ridicarea standardului nepri-
h˘anirii în ¸scolile noastre, de a face educa¸tia pe care Dumnezeu a
rânduit-o. Dac˘a Domnul Hristos ar intra în institu¸tiile noastre de în-
v˘a¸t˘amânt, El le-ar cur˘a¸ti a¸sa cum a cur˘a¸tit templul, dând afar˘a multe
lucruri care au o influen¸t˘a nesfânt˘a. Multe dintre c˘ar¸tile pe care le
studiaz˘a tinerii ar fi înl˘aturate, iar locul lor ar fi luat de cele care
imprim˘a o cuno¸stin¸t˘a consistent˘a ¸si care abund˘a în sentimente care
pot fi pre¸tuite, care pot fi a¸sezate în inim˘a în forma unor precepte
care pot c˘al˘auzi comportamentul. Este oare scopul Domnului acela
ca principii false, ra¸tionamente îndoielnice ¸si sofismele lui Satana
s˘a fie ¸tinute în aten¸tia min¸tii copiilor ¸si tinerilor? Trebuie oare ca
punctele de vedere p˘agâne s˘a fie prezentate studen¸tilor no¸stri ca fiind
achizi¸tii valoroase în bagajul lor de cuno¸stin¸te? Lucr˘arile celui mai
inteligent dintre sceptici sunt lucr˘arile unei min¸ti care se complace în
slujba du¸smanului ¸si oare cei care pretind a fi reformatori, care caut˘a
s˘a-i conduc˘a pe copii ¸si pe tineri pe calea cea dreapt˘a, spre ceruri, î¸si
[175]
pot închipui c˘a Dumnezeu va fi mul¸tumit s˘a-i vad˘a prezentându-le
acestora ceea ce reprezint˘a în mod gre¸sit caracterul S˘au, a¸sezându-L
într-o lumin˘a fals˘a înaintea tinerilor? Oare p˘arerile necredincio¸silor,
punctele de vedere ale celor desfrâna¸ti s˘a fie sus¸tinute ca fiind demne
151