Page 40 - Principiile fundamentale ale educa

Basic HTML Version

36
Principiile fundamentale ale educa¸tiei cre¸stine
unui urma¸s al lui Hristos. Adev˘arurile Cuvântului divin pot fi mai
bine apreciate de c˘atre un cre¸stin intelectual. Domnul Hristos poate
fi glorificat cel mai mult de aceia care Îi slujesc în mod inteligent.
Obiectivul cel mare al educa¸tiei este de a ne face s˘a ne folosim
puterile pe care ni le-a dat Dumnezeu, astfel încât s˘a reprezent˘am
cel mai bine religia Bibliei ¸si s˘a Îl sl˘avim pe Dumnezeu.
Noi dator˘am Celui ce ne-a dat via¸t˘a toate talentele pe care ni le-a
încredin¸tat; ¸si avem datoria fa¸t˘a de Creatorul nostru de a ne cultiva
¸si a ne valorifica talan¸tii pe care El ni i-a încredin¸tat. Educa¸tia va
disciplina mintea, îi va dezvolta puterile ¸si le va îndruma corect,
astfel încât s˘a fim de folos pentru slava lui Dumnezeu. Noi avem
nevoie de o ¸scoal˘a în care cei care tocmai au intrat în lucrare s˘a poat˘a
[46]
fi înv˘a¸ta¸ti cel pu¸tin în ramurile obi¸snuite ale educa¸tiei ¸si în care s˘a
poat˘a înv˘a¸ta, de asemenea, cât mai bine adev˘arurile din Cuvântul lui
Dumnezeu pentru acest timp. De asemenea, în aceste ¸scoli trebuie s˘a
se studieze de asemenea profe¸tiile. Cei care au cu adev˘arat capacit˘a¸ti
care s˘a îi fac˘a destoinici pentru lucrul în via Sa ar avea mult de
câ¸stigat prin doar câteva luni de instruire într-o astfel de ¸scoal˘a.
M˘arturii pentru comunitate 3:131-160
, 1872.
Pentru studiu suplimentar
Instructorul de tineret, 1 martie, 1872
pân˘a la
Instructorul de tineret,
3 martie, 1874
, (12 articole);
M˘arturii pentru comunitate 3:221-227
, 1875, Primejdii ¸si datorii ale
tinerilor;
Idem., 362-380
, 1875, Apel c˘atre tineri.
[47]