Page 96 - Principiile fundamentale ale educa

Basic HTML Version

Importan¸ta instruirii în lucrarea lui Dumnezeu
Activitatea lucr˘atorului nu este mic˘a sau lipsit˘a de importan¸t˘a.
Dac˘a el se dedic˘a unei ramuri a lucr˘arii, prima datorie este s˘a ia
seama la el însu¸si ¸si apoi la înv˘a¸t˘atur˘a. El trebuie s˘a-¸si cerceteze
propria lui inim˘a ¸si s˘a dea la o parte p˘acatul, apoi s˘a p˘astreze mereu
în fa¸t˘a Modelul, pe Isus Hristos, ca exemplu al s˘au. El nu trebuie s˘a
simt˘a c˘a are libertatea s˘a fac˘a ce vrea dup˘a cum îi dicteaz˘a înclina¸tiile
sale. El este proprietatea lui Isus. El a acceptat o chemare înalt˘a ¸si,
din aceasta, întreaga via¸t˘a viitoare trebuie s˘a fie colorat˘a ¸si modelat˘a
de aceasta. El a intrat în ¸scoala lui Hristos ¸si poate ob¸tine cunoa¸sterea
lui Hristos ¸si a misiunii Lui, iar lucrarea pe care o îndepline¸ste va
fi performant˘a. Toate puterile lui trebuie s˘a fie controlate de marele
Înv˘a¸t˘ator. Fiecare facultate a min¸tii ¸si fiecare organ al trupului trebuie
p˘astrate, pe cât este posibil, într-o cât mai bun˘a stare de s˘an˘atate,
astfel încât lucrarea lui Dumnezeu s˘a nu fie marcat˘a de amprenta
caracterului s˘au deficitar.
Înainte ca o persoan˘a s˘a se preg˘ateasc˘a s˘a devin˘a profesor al
adev˘arului pentru cei care stau în întuneric, trebuie s˘a înve¸te el
însu¸si. El trebuie s˘a fie bucuros s˘a primeasc˘a sfat. Nu-¸si poate a¸seza
piciorul pe a doua, a treia, a patra sau a cincea scar˘a a progresului
înainte de a începe cu prima treapt˘a. Mul¸ti socotesc c˘a ei corespund
pentru lucrare, când ei de abia dac˘a ¸stiu câte ceva despre aceasta.
Dac˘a unora ca ace¸stia li se îng˘aduie s˘a înceap˘a s˘a lucreze bizuindu-
se doar pe propriile lor puteri, ei nu vor dobândi acea cuno¸stin¸t˘a
pe care au privilegiul s˘a o ob¸tin˘a ¸si vor fi sorti¸ti s˘a lupte cu multe
greut˘a¸ti, pentru care sunt complet nepreg˘ati¸ti.
Fiec˘arui lucr˘ator îi este acordat privilegiul de a se dezvolta ¸si el
trebuie s˘a fac˘a orice pentru a atinge acest obiectiv. Ori de câte ori
este f˘acut un efort special într-un loc important, trebuie înfiin¸tat un
sistem de lucru perfec¸tionat, astfel încât cei care doresc s˘a devin˘a
colportori sau s˘a lucreze din cas˘a în cas˘a, precum ¸si cei care vor s˘a
¸tin˘a studii biblice în familii s˘a poat˘a primi instruirea necesar˘a. Cei
[108]
care sunt lucr˘atori trebuie de asemenea s˘a înve¸te; în timp ce pastorul
92