Basic HTML Version
Capitolul 22 — „Ninive, cetatea cea mare“
Printre cet˘a¸tile l mii antice, în zilele când Israel era împ˘ar¸tit, una
dintre cele mai mari era Ninive, capitala imperiului asirian. Înteme-
iat˘a pe ¸t˘armul fertil al Tigrului, la scurt˘a vreme dup˘a împr˘a¸stierea de
la Tumul Babel, ea înflorise de-a lungul secolelor pân˘a când a ajuns
„o cetate foarte mare, cât o c˘al˘atorie de trei zile“ (
Ioan 3, 3
).
În timpul prosperit˘a¸tii ei vremelnice, Ninive era un centru al
crimei ¸si al nelegiuirii. Inspira¸tia a caracterizat-o ca fiind „cetatea
v˘ars˘atoare de sânge, plin˘a de minciun˘a ¸si de silnicie“. Într-un limbaj
figurat, proorocul Naum a comparat pe niniveni cu un leu crud ¸si
lacom. „Cine este acela“, întreb˘a el, „pe care s˘a nu-l fi atins r˘autatea
ta?“ (
Naum 3, 1.19
).
¸Si totu¸si Ninive, oricât ajunsese de nelegiuit˘a, nu era cu totul
prad˘a r˘aului. Acela care „vede pe to¸ti fiii oamenilor“ (
Psalmii 33, 13
)
¸si „prive¸ste tot ce este de dispre¸t“ în ei (
Iov 28, 10
) a v˘azut în cetatea
aceea pe mul¸ti care doreau dup˘a ceva mai bun ¸si mai înalt, c˘arora
[266]
dac˘a li s-ar fi oferit ocazia s˘a-L cunoasc˘a pe Dumnezeul cel viu, ar
fi lep˘adat faptele lor rele ¸si I s-ar fi închinat. Astfel, în în¸telepciunea
Sa, Dumnezeu li S-a descoperit într-un mod neîndoielnic ca s˘a-i
conduc˘a, dac˘a era cu putin¸t˘a, la poc˘ain¸t˘a.
Unealta aleas˘a pentru lucrarea aceasta a fost proorocul Iona,
fiul lui Amitai. Cuvântul Domnului i-a vorbit: „Scoal˘a-te, du-te la
Ninive, cetatea cea mare, ¸si strig˘a împotriva ei. C˘aci r˘autatea ei s-a
suit pân˘a la Mine!“ (
Iona 1, 1.2
).
Când proorocul s-a gândit la greut˘a¸tile îns˘arcin˘arii lui ¸si la ceea
ce p˘area imposibil, el a fost ispitit s˘a pun˘a la îndoial˘a în¸telepciunea
chem˘arii. Din punct de vedere omenesc se p˘area c˘a nu se poate
câ¸stiga nimic din vestirea unei asemenea solii în aceast˘a cetate
trufa¸s˘a. El a uitat pentru o clip˘a c˘a Dumnezeul pe care-l slujea era
atotîn¸telept ¸si atotputernic. În timp ce ezita în îndoial˘a, Satana l-a
cople¸sit cu descurajarea. Proorocul a fost cuprins de o mare fric˘a ¸si
„s-a sculat. s˘a fug˘a la Tars“. Ajungând la Iope a g˘asit o corabie ca
„s˘a mearg˘a împreun˘a cu c˘al˘atorii“ (
Vers. 3
).
168