Page 170 - Sfaturi pentru o slujire cre

Basic HTML Version

166
Sfaturi pentru o slujire cre¸stin˘a eficient ˘a
afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis ¸si a prinde
mâna spiritismului. Ele vor trece peste abis pentru a da mâna cu
puterea roman˘a; ¸si sub influen¸ta acestei uniri întreite, aceast˘a ¸tar˘a
va merge pe urmele Romei, pentru a c˘alca în picioare drepturile
con¸stiin¸tei.
Idem, 588
.
Ultimul act al dramei
Înlocuirea Legii lui Dumnezeu cu legile omene¸sti, în˘al¸tarea prin
simpl˘a autoritate omeneasc˘a a duminicii în locul Sabatului biblic
este ultimul act din dram˘a. Atunci când substituirea aceasta devine
universal˘a, Dumnezeu Se va descoperi. El Se va ridica în maiestatea
Sa pentru a zgudui teribil p˘amântul acesta. El Se va ridica din locul
S˘au pentru a-i pedepsi pe locuitorii lumii pentru nedreptatea lor, iar
p˘amântul va da pe fa¸t˘a sângele lui ¸si nu va mai acoperi pe uci¸sii s˘ai.
Testimonies for the Church 7, 141
.
Când na¸tiunea noastr˘a va renun¸ta la principiile guvern˘arii sale,
astfel încât s˘a promulg˘a o lege duminical˘a, prin acest act, protestan-
tismul va da mâna cu papalitatea; acest act nu va fi altceva decât de
a da via¸t˘a tiraniei care a¸steapt˘a de mult ¸si cu ner˘abdare ocazia s˘a
izbucneasc˘a din nou într-un despotism activ.
Idem, 5, 712
.
Prin decretul ce impune institu¸tia papalit˘a¸tii care încalc˘a Legea
lui Dumnezeu, na¸tiunea noastr˘a se va rupe cu totul de neprih˘anire.
Când protestantismul va întinde mâna peste abis pentru a prinde
mâna puterii romane, când ea va întinde mâna peste abis pentru a da
mâna cu spiritismul, când, sub influen¸ta acestor întreite uniri, ¸tara
[161]
noastr˘a va respinge orice principiu al Constitu¸tiei, ca fiind o guver-
nare protestant˘a ¸si republican˘a, ¸si va face legi pentru propagarea
falsurilor ¸si a în¸sel˘aciunilor papale, putem cunoa¸ste c˘a a venit timpul
pentru lucrarea prin minuni a lui Satana ¸si c˘a sfâr¸situl este aproape.
Idem, 5, 451
.
Timpul nu este prea departe, când, asemenea primilor ucenici,
vom fi obliga¸ti s˘a ne refugiem în locuri pustii ¸si izolate. Dup˘a cum
asediul Ierusalimului de c˘atre armatele romane a fost un semnal
pentru iudeii cre¸stini s˘a fug˘a, tot astfel asumarea puterii de c˘atre na-
¸tiunea noastr˘a prin constrângerea cu privire la decretul de impunere
a sabatului papal va fi o avertizare pentru noi. Atunci va fi timpul s˘a
p˘ar˘asim marile ora¸se, s˘a ne preg˘atim s˘a le p˘ar˘asim ¸si pe cele mici