Page 44 - Sfaturi pentru o slujire cre

Basic HTML Version

Capitolul 3 — Situatii din poporul lui Dumnezeu
Lipsa spiritului misionar
Între adventi¸stii p˘azitori ai Sabatului, a existat în mic˘a m˘asur˘a
spiritul misionar. Dac˘a pastorii ¸si membrii bisericii ar fi îndeajuns de
con¸stien¸ti de acest lucru, nu ar mai sta a¸sa de indiferen¸ti, în timp ce
Dumnezeu i-a onorat, f˘acându-i depozitarii Legii Sale, întip˘arind-o
în mintea lor ¸si scriind-o în inima lor.
Testimonies for the Church 3,
202
.
Adev˘aratul spirit misionar a p˘ar˘asit comunit˘a¸tile care fac o m˘ar-
turisire de credin¸t˘a atât de înalt˘a. Inima lor nu mai arde de iubire
pentru suflete ¸si de dorin¸ta de a le conduce în staulul lui Hristos.
Avem nevoie de lucr˘atori zelo¸si. Nu exist˘a nimeni care s˘a r˘aspund˘a
strig˘atului care se înal¸t˘a din fiecare parte: „Treci ¸si ajut˘a-ne?“ —
Idem, 4, 156
.
Mi s-a ar˘atat c˘a noi, ca popor, suntem deficitari. Cuvintele noastre
nu sunt în armonie cu credin¸ta noastr˘a. Credin¸ta noastr˘a m˘arturise¸ste
c˘a tr˘aim sub influen¸ta vestirii celei mai solemne solii, care a fost
dat˘a vreodat˘a muritorilor. Totu¸si, cu toate c˘a acest fapt este evident,
eforturile noastre, zelul nostru, spiritul nostru de sacrificiu de sine
nu se compar˘a cu caracterul lucr˘arii. Trebuie s˘a înviem din mor¸ti ¸si
Hristos ne va da via¸t˘a.
Idem, 2, 114
.
Inima mea este plin˘a de durere când m˘a gândesc cât de pu¸tin î¸si
simt bisericile noastre responsabilit˘a¸tile fa¸t˘a de Dumnezeu. Nu este
vorba numai de misionarii care sunt ni¸ste solda¸ti, ci de fiecare b˘arbat
¸si femeie care sunt înrola¸ti în armata lui Hristos. Oare, doresc ei s˘a
accepte via¸ta de soldat, dup˘a exemplul pe care li l-a dat Domnul
Hristos în via¸ta Sa de renun¸tare la sine ¸si sacrificiu? Ce renun¸tare
de sine au manifestat bisericile voastre, ca întreg? Poate c˘a au oferit
dona¸tii în bani, dar s-au cru¸tat pe ele însele.
The General Conference
Daily Bulletin, 4 februarie 1893, 131
.
Mul¸ti dintre pretin¸sii urma¸si ai lui Hristos nu simt responsabi-
litatea pentru suflete mai mult decât o simte lumea. Pofta ochilor,
40