Page 112 - Sfaturi c

Basic HTML Version

Retip˘arirea c˘ar¸tilor ¸si noile edi¸tii
Retip˘area c˘ar¸tilor
— Aceea¸si ignoran¸t˘a care este prezent˘a
acum se va manifesta ¸si în viitor cu privirea la publicarea materiale-
lor importante. Se vor aborda acelea¸si subiecte care se abordeaz˘a ¸si
acum. Aceste ac¸tiuni nu se bazeaz˘a pe ni¸ste principii corecte. Dac˘a
este publicat˘a o carte pentru a împlini o anumit˘a nevoie, oamenii care
primesc bani din vânzarea ei ar trebui s˘a-i protejeze interesele, chiar
dac˘a materialul con¸tinut nu este atât de important încât vânzarea ei
s˘a fie necesar˘a f˘ar˘a întârziere.
Mi s-au ar˘atat ceea ce se va întâmpla în viitor. Cineva va scrie
o carte ¸si dup˘a ce aceasta va fi la vânzare, altuia îi va veni ideea
c˘a poate scrie o carte foarte asem˘an˘atoare cu aceasta ¸si care s˘a
trateze cam acelea¸si probleme ca prima care a fost publicat˘a. Cel
de-al doilea scriitor va folosi cuvinte diferite, dar va acoperi acelea¸si
subiecte care au fost tratate ¸si în prima carte. Astfel vor circula dou˘a
c˘ar¸ti când de fapt una era mai mult decât suficient˘a. Uneori chiar
înainte ca primul autor s˘a scrie cartea pe care o inten¸tioneaz˘a, cel
de-al doilea va scrie despre acela¸si subiect, inten¸tionând s˘a i-o ia
[150]
înainte. A doua carte astfel publicat˘a va face s˘a scad˘a vânz˘arile
pentru prima, iar cel care profit˘a astfel de aproapele s˘au nu este
corect fa¸t˘a de el, iar cartea lui va fi mai sus decât cartea celui dintâi.
Ultimul a lucrat împotriva principiilor neprih˘anirii pentru c˘a l-a furat
pe aproapele s˘au. —
Manuscris 23, 1891
.
O lucrare incorect ˘a
— Atât autorii cât ¸si editorii ar trebui s˘a
poat˘a prevedea, dup˘a o analiz˘a atent˘a, rezultatele oric˘arei ac¸tiuni
înainte de a o face. Nu se procedeaz˘a cum trebuie în aceast˘a privin¸t˘a.
Dac˘a vrem ca aceast˘a lucrare s˘a contribuie la slava numelui lui
Dumnezeu, atunci ar trebui s˘a manifest˘am mai mult˘a discre¸tie în
aceast˘a privin¸t˘a. Cei care posed˘a pozi¸tii cu responsabilitate în aceast˘a
lucrare ar trebui s˘a dea dovad˘a de mai mult˘a aten¸tie în cele amintite
mai sus. Ei trebuie s˘a fac˘a deosebire între bine ¸si r˘au, dreptate ¸si
nedreptate pentru a putea ac¸tiona în mod corect.
108