Page 167 - Sfaturi pentru p

Basic HTML Version

¸Scolile medii
163
no¸stri trebuie îndep˘arta¸ti de influen¸tele rele din ¸scolile publice ¸si
adu¸si acolo unde profesori deplin converti¸ti îi pot educa conform
Sfintelor Scripturi. Astfel, elevii vor fi înv˘a¸ta¸ti s˘a fac˘a din Cuvântul
lui Dumnezeu marea regul˘a a vie¸tii lor.
S-ar putea ca unii s˘a întrebe: „Cum s˘a înfiin¸t˘am aceste ¸scoli?“
Nu suntem oameni boga¸ti, dar, dac˘a ne rug˘am în credin¸t˘a ¸si-L l˘as˘am
de Domnul s˘a lucreze pentru noi, El ne va deschide c˘ai pentru a
înfiin¸ta mici ¸scoli în locuri izolate, pentru educarea tinerilor no¸stri
nu numai în Scripturi ¸si în ¸stiin¸te, ci ¸si în multe aspecte ale lucr˘arilor
practice.
Necesitatea înfiin¸t˘arii unor astfel de ¸scoli îmi este inspirat˘a cu
[205]
t˘arie de totala neglijare din partea multor p˘arin¸ti a educ˘arii în c˘amin
a copiilor lor. Mul¸ti ta¸ti ¸si mame cred c˘a, dac˘a frânele ar fi l˘asate pe
mâna copiilor, ace¸stia ar putea deveni singuri tineri ¸si tinere de folos.
Dar Domnul m-a înv˘a¸tat în aceast˘a privin¸t˘a. În viziuni de noapte, în
preajma acestor copii neglija¸ti, l-am v˘azut stând pe cel care a fost
alungat din cur¸tile cere¸sti, pentru c˘a a ini¸tiat p˘acatul. El, vr˘ajma¸sul
sufletelor, urm˘area orice ocazie de a ob¸tine controlul asupra min¸tii
fiec˘arui copil ai c˘arui p˘arin¸ti nu-i asiguraser˘a cu credincio¸sie o
instruire în ceea ce prive¸ste cursele lui Satana.
Pl˘anuind educarea copiilor lor în afara c˘aminului, p˘arin¸tii ar tre-
bui s˘a-¸si dea seama c˘a nu mai este sigur˘a instruirea în ¸scoli obi¸snuite
¸si s˘a se str˘aduiasc˘a s˘a-i trimit˘a în acele ¸scoli unde pot ob¸tine o edu-
ca¸tie bazat˘a pe Scriptur˘a. Orice p˘arinte cre¸stin are solemna obliga¸tie
de a oferi copiilor s˘ai o educa¸tie care s˘a-i conduc˘a la o cunoa¸stere a
Domnului ¸si la p˘art˘a¸sie cu natura divin˘a, prin ascultare de voin¸ta Sa
¸si urmând pe calea lui Dumnezeu.
Lucrarea ¸scolii Fernando
S-a pus întrebarea: „Ce vom preda în ¸scoala Fernando?“ Înv˘a-
¸t˘aturi fundamentale. Înv˘a¸ta¸ti-i ceea ce este practic. Nu trebuie s˘a
face¸ti mare caz înaintea lumii, vorbind despre ceea ce vre¸ti s˘a face¸ti
[206]
ca despre un proiect minunat. Nu! Nu v˘a f˘ali¸ti nici cu domeniile de
studiu pe care dori¸ti s˘a le aborda¸ti, nici cu lucr˘arile practice pe care
spera¸ti s˘a le face¸ti. Spune¸ti îns˘a oricui v˘a întreab˘a c˘a inten¸tiona¸ti s˘a
face¸ti tot ce pute¸ti mai bine pentru a le oferi elevilor vo¸stri o pre-