Page 22 - Sfaturi pentru p

Basic HTML Version

18
Sfaturi pentru p˘arin¸ti, educatori ¸si elevi
d˘a voie s˘a-L numim Tat˘a. Dar Iehova n-a considerat complet planul
de mântuire, investind în el doar dragostea Lui. El a pus la altarul S˘au
un Avocat îmbr˘acat în natura Sa. Ca intermediar al nostru, lucrarea
lui Hristos este aceea de a ne prezenta lui Dumnezeu drept fii ¸si
fiice ale Sale. El mijloce¸ste în favoarea celor care Îl primesc. Cu
propriul sânge, El a pl˘atit r˘ascump˘ararea lor. În virtutea propriilor
merite, El le d˘a putere s˘a devin˘a membri ai familiei regale, copii
ai Împ˘aratului ceresc. Iar Tat˘al θsi demonstreaz˘a infinita dragoste
pentru Hristos, primind ¸si salutând, ca pe prietenii Lui, pe prietenii
lui Hristos. El este bucuros de isp˘a¸sirea f˘acut˘a. Dumnezeu este sl˘avit
prin întruparea, via¸ta, moartea ¸si mijlocirea Fiului S˘au.
¸Stiin¸ta mântuirii, ¸stiin¸ta adev˘aratei sfin¸tenii, ¸stiin¸ta relevat˘a din
ve¸snicie, ¸si care intr˘a în planul lui Dumnezeu, exprim˘a inten¸tiile Lui
¸si descoper˘a ¸tinta — Cerul, considerat a fi lucrul cel mai important.
Dac˘a tinerii no¸stri ob¸tin aceast˘a cuno¸stin¸t˘a, vor fi capabili apoi s˘a
dobândeasc˘a ¸si toate celelalte cuno¸stin¸te esen¸tiale; dar, dac˘a nu ob¸tin
aceast˘a cuno¸stin¸t˘a, toat˘a ¸stiin¸ta pe care ei ar putea-o dobândi din
lume nu va reu¸si s˘a îi claseze în rândul ale¸silor lui Dumnezeu. Ei
pot acumula toat˘a ¸stiin¸ta pe care o dau c˘ar¸tile, fiind totu¸si ignoran¸ti
ai principiilor elementare ale acelei neprih˘aniri care le va asigura
caractere apreciate de Dumnezeu.
[15]
Pericolul educa¸tiei lume¸sti
Peste mul¸ti care î¸si aduc copiii la ¸scolile noastre vor veni puter-
nice ispite, datorate dorin¸tei lor de a le asigura copiilor ceea ce lumea
consider˘a a fi educa¸tia cea mai bun˘a. Acestor p˘arin¸ti, le-a¸s spune:
„Aduce¸ti-v˘a copiii la simplitatea Cuvântului ¸si ei vor fi în siguran¸t˘a.
Aceast˘a carte este temelia întregii ¸stiin¸te adev˘arate. Cea mai înalt˘a
educa¸tie pe care o pot primi este aceea de a înv˘a¸ta cum s˘a uneasc˘a
credin¸ta lor «cu fapta; cu fapta, cuno¸stin¸ta, cu cuno¸stin¸ta înfrânarea;
cu înfrânarea, r˘abdarea; cu r˘abdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea
de fra¸ti; cu dragostea de fra¸ti, iubirea de oameni». «C˘aci dac˘a ave¸ti
din bel¸sug aceste lucruri în voi, ele nu v˘a vor l˘asa s˘a fi¸ti nici lene¸si,
nici neroditori în ce prive¸ste deplina cuno¸stin¸t˘a a Domnului nostru
Isus Hristos c˘aci dac˘a face¸ti lucrul acesta, nu ve¸ti aluneca niciodat˘a.
În adev˘ar, în chipul acesta, vi se va da din bel¸sug, intrare în Împ˘ar˘a¸tia