Page 279 - Sfaturi pentru s

Basic HTML Version

Înalta chemare a lucr˘atorilor din sanatoriile noastre
275
binecuvântarea, ei trebuie s˘a ¸tin˘a ferestrele sufletului închise spre
p˘amânt, împotriva atmosferei boln˘avicioase a lumii, ¸si deschise spre
ceruri, pentru a primi razele str˘alucitoare ale Soarelui Neprih˘anirii.
Cine se preg˘ate¸ste s˘a preia cu toat˘a r˘aspunderea lucrarea mi-
sionar˘a medical˘a? Prin aceast˘a lucrare, mintea celor care vin la
sanatoriile noastre pentru tratament trebuie c˘al˘auzit˘a la Hristos ¸si ei
s˘a fie înv˘a¸ta¸ti s˘a-¸si uneasc˘a sl˘abiciunea cu t˘aria Sa. Fiecare lucr˘a-
tor trebuie s˘a fie priceput, eficient. Apoi el poate prezenta adev˘arul
într-un sens înalt, larg, a¸sa cum este el în Isus.
Lucr˘atorii din sanatoriile noastre sunt continuu expu¸si ispitei.
Ei sunt adu¸si în contact cu cei necredincio¸si, iar cei care nu sunt
bine întemeia¸ti în credin¸t˘a vor avea de suferit prin acest contact.
Ins˘a cei care r˘amân în Domnul Hristos îi vor întâmpina pe cei ne-
credincio¸si a¸sa cum i-a întâmpinat El, refuzând s˘a fie ab˘atu¸ti de pe
cale, ¸si gata întotdeauna s˘a rosteasc˘a un cuvânt la momentul potrivit,
gata întotdeauna s˘a semene semin¸tele adev˘arului. Ei vor veghea cu
rug˘aciune, p˘astrându-¸si cu hot˘arâre integritatea ¸si ar˘atând zi de zi,
cu consecven¸t˘a, religia lor. Influen¸ta unor asemenea lucr˘atori este o
binecuvântare pentru mul¸ti. Printr-o via¸t˘a ordonat˘a, bine organizat˘a,
ei atrag sufletele la cruce. Cre¸stinul adev˘arat Îl m˘arturise¸ste continuu
[253]
pe Hristos. El este totdeauna optimist, totdeauna gata s˘a rosteasc˘a
cuvinte pline de speran¸t˘a, care s˘a aduc˘a alinare celor în suferin¸t˘a.
„Frica de Domnul este începutul ¸stiin¸tei“ (
Proverbe 1, 7
). O
singur˘a propozi¸tie din Scriptur˘a are mai mult˘a valoare decât zece mii
de idei sau argumente ale oamenilor. Cei care refuz˘a s˘a urmeze calea
Domnului vor primi în final sentin¸ta: „Dep˘arta¸ti-v˘a de la Mine“. Îns˘a,
când ne supunem c˘aii lui Dumnezeu, Domnul Isus ne c˘al˘auze¸ste
mintea ¸si ne umple buzele cu asigurarea Sa. Noi putem fi tari în
Domnul ¸si în puterea t˘ariei Sale. Primindu-L pe Hristos, suntem
îmbr˘aca¸ti cu putere. Mântuitorul primit în inim˘a va face ca puterea
Lui s˘a devin˘a proprietatea noastr˘a. Adev˘arul devine capitalul nostru.
Nici o nedreptate nu va fi v˘azut˘a în via¸ta noastr˘a. Vom fi în stare s˘a
rostim la vreme de nevoie cuvinte c˘atre cei care nu cunosc adev˘arul;
prezen¸ta lui Hristos în inim˘a este o putere vitalizant˘a, care înt˘are¸ste
întreaga fiin¸ta.