Page 533 - Sfaturi pentru s

Basic HTML Version

Închise în Sabat
529
lui Dumnezeu, care ne porunce¸ste s˘a p˘azim1 ziua a ¸saptea, c˘aci, a¸sa
cum se arat˘a foarte clar în capitolul 31 din Exodul, p˘azirea Sabatului
este un semn între Dumnezeu ¸si poporul S˘au. „S˘a nu care cumva s˘a
nu ¸tine¸ti Sabatele Mele“„ spune El, „c˘aci acesta va fi între Mine ¸si
urma¸sii vo¸stri, un semn dup˘a care se va cunoa¸ste c˘a Eu sunt Domnul
care v˘a sfin¸tesc. S˘a ¸tine¸ti Sabatul, c˘aci el va fi pentru voi ceva sfânt....
acesta va fi între Mine ¸si copiii lui Israel un semn ve¸snic; c˘aci în
¸sase zile a t˘acut Domnul cerurile ¸si p˘amântul, iar în ziua a ¸saptea
S-a odihnit ¸si a r˘asuflat“ (
Exodul 31, 13-17
).
Noi trebuie s˘a d˘am aten¸tie la ceea ce „zice Domnul“, chiar dac˘a
prin aceast˘a ascultare cre˘am mari nepl˘aceri celor care nu respect˘a
Sabatul. Pe de o parte, noi avem a¸sa-zisele nevoi ale omului; de
cealalt˘a parte, avem poruncile lui Dumnezeu. Care dintre acestea au
cea mai mare greutate pentru noi?
În sanatoriile noastre, familia alc˘atuit˘a din pacien¸ti ¸si medici,
surori medicale ¸si restul personalului angajat trebuie s˘a fie ocupat˘a în
Sabat, ca orice alt˘a familie, cu cât de pu¸tin˘a munc˘a este posibil. Îns˘a
restaurantele noastre nu trebuie s˘a fie deschise în Sabat. Lucr˘atorii s˘a
aib˘a asigurarea c˘a aceasta este o zi de închinare pentru Dumnezeu.
U¸sile închise pe timpul Sabatului pecetluiesc restaurantul ca un
memorial pentru Dumnezeu, un memorial care declar˘a c˘a ziua a
¸saptea este Sabatul ¸si c˘a în aceast˘a zi nu trebuie s˘a se fac˘a nici o
lucrare nenecesar˘a.
[491]
Am fost instruit˘a c˘a unul dintre motivele principale pentru care
trebuie s˘a se înfiin¸teze restaurante cu hran˘a s˘an˘atoas˘a ¸si camere
pentru tratament în centrele marilor ora¸se îl constituie faptul c˘a prin
aceste mijloace se atrage aten¸tia conduc˘atorilor ia solia îngerului al
treilea. V˘azând c˘a aceste restaurante sunt conduse cu totul diferit de
felul cum sunt conduse restaurantele obi¸snuite, oamenii în¸telep¸ti vor
începe s˘a-¸si pun˘a întreb˘ari cu privire la diferen¸ta dintre metodele de
afaceri folosite ¸si vor cerceta principiile care ne-au f˘acut s˘a putem s˘a
servim o hran˘a de calitate superioar˘a. în acest fel, ei vor fi c˘al˘auzi¸ti
s˘a cunoasc˘a solia pentru acest timp.
Când vor vedea c˘a restaurantele noastre sunt închise în Sabat,
oamenii în¸telep¸ti vor pune întreb˘ari cu privire la principiile care
ne-au determinat s˘a închidem u¸sile acestora în Sabat. R˘aspunzând la
întreb˘arile lor, vom avea ocazia s˘a le facem cunoscute convingerile
noastre religioase. Le putem da exemplare din revistele noastre ¸si