Page 597 - Sfaturi pentru s

Basic HTML Version

Sanatoriile — avanposturi în ora¸sele mari
Ca ¸si Melrose, unul dintre avantajele de c˘ap˘atâi ale localit˘a¸tii
Loma Linda îl constituie varietatea peisajului extrem de încânt˘ator.
Noi credem c˘a am ajuns în posesia acestor dou˘a locuri spre a fi
folosite pentru construirea de sanatorii.
Îns˘a ¸si mai important decât peisajul m˘are¸t, cl˘adirile frumoase
¸si terenurile spa¸tioase este faptul c˘a aceste locuri sunt situate în
apropierea unor regiuni foarte dens populate ¸si exist˘a posibilitatea
de a transmite solia îngerului al treilea la foarte mul¸ti oameni. Noi
trebuie s˘a avem un discern˘amânt spiritual clar, altfel vom da gre¸s
în a în¸telege providen¸ta lui Dumnezeu, care ne preg˘ate¸ste calea de
a lumina lumea. Criza cea mare este chiar în fa¸ta noastr˘a. Acum
este timpul s˘a facem s˘a r˘asune solia de avertizare prin mijloacele pe
care ni le-a dat Domnul în acest scop. S˘a nu uit˘am c˘a una dintre cele
mai importante c˘ai este lucrarea noastr˘a misionar˘a medical˘a. Noi nu
trebuie s˘a pierdem niciodat˘a din vedere marele obiectiv pentru care
sunt înfiin¸tate sanatoriile noastre: înaintarea lucr˘arii lui Dumnezeu
în vederea încheierii ei pe acest p˘amânt.
Loma Linda este a¸sezat˘a în mijlocul unei regiuni foarte bogate,
ce cuprinde trei ora¸se mai importante — Redlands, Riverside ¸si San
Bernardino. Acest câmp trebuie lucrat din Loma Linda, a¸sa cum
Bostonul trebuie lucrat din Melrose.
Când sanatoriul New England a fost mutat din South Lancaster
în Melrose, Domnul mi-a spus c˘a acest lucru a fost în rânduiala
providen¸tei Sale. Cl˘adirile ¸si terenurile din Melrose sunt de a¸sa
natur˘a, încât ele fac cinste lucr˘arii noastre misionare medicale care
trebuie adus˘a la îndeplinire nu numai în Boston, ci ¸si în multe alte
[555]
ora¸se nelucrate din New England. Proprietatea din Melrose va atrage
la sanatoriul de pe ea oameni care nu sunt de credin¸ta noastr˘a. Atât
aristocra¸tii, cât ¸si oamenii de rând vor veni la aceast˘a institu¸tie pentru
a beneficia de foloasele de aici în redobândirea s˘an˘at˘a¸tii.
593