Page 659 - Sfaturi pentru s

Basic HTML Version

Slujitori ai p˘acatului
Mi-a fost ar˘atat c˘a tr˘aim în mijlocul primejdiilor timpurilor din
urm˘a. Datorit˘a faptului c˘a nelegiuirea abund˘a, dragostea multora s-a
r˘acit. Cuvântul „multora“ se refer˘a la cei ce sus¸tin c˘a sunt urma¸si
ai lui Hristos. Ei sunt afecta¸ti de nelegiuirea care predomin˘a ¸si
apostaziaz˘a; îns˘a nu este necesar ca ei s˘a ajung˘a astfel afecta¸ti.
Cauza acestei dec˘aderi const˘a în faptul c˘a ei nu se deta¸seaz˘a clar de
aceste nelegiuiri. Faptul c˘a dragostea lor pentru Dumnezeu se r˘ace¸ste
datorit˘a faptului c˘a nelegiuirea abund˘a arat˘a c˘a ei sunt, într-un anumit
sens, p˘arta¸si la aceast˘a nelegiuire, c˘aci, dac˘a n-ar fi, aceasta nu le-ar
afecta dragostea pentru Dumnezeu ¸si zelul ¸si ardoarea pentru cauza
Sa.
Mi-a fost prezentat un tablou teribil în leg˘atur˘a cu starea lumii:
imoralitatea abund˘a pretutindeni. Desfrâul este p˘acatul special al
acestui veac. Niciodat˘a nu ¸si-a ridicat viciul capul s˘au deformat
cu atâta înc˘ap˘a¸tânare ca acum. Oamenii parc˘a ar fi amor¸ti¸ti, iar
cei care sunt de partea virtu¸tii ¸si a credincio¸siei autentice aproape
c˘a sunt descuraja¸ti de înc˘ap˘a¸tânarea, t˘aria ¸si prevalenta acestuia.
Nelegiuirea care abund˘a nu se limiteaz˘a numai la cei necredincio¸si
¸si batjocoritori. Ar fi bine s˘a fie a¸sa; dar nu este a¸sa. Mul¸ti b˘arba¸ti
¸si multe femei care sus¸tin c˘a sunt de partea religiei Iui Hristos sunt
vinova¸ti. Chiar ¸si unii dintre cei care sus¸tin c˘a a¸steapt˘a revenirea Lui
nu sunt mai preg˘ati¸ti pentru acel eveniment decât însu¸si Satana. Ei
nu se cur˘a¸tesc de orice întin˘aciune. ¸Si-au slujit patima atât de mult,
încât este firesc ca gândurile lor s˘a fie necurate ¸si închipuirile lor
întinate. Este tot a¸sa de imposibil s˘a le faci mintea s˘a z˘aboveasc˘a
asupra lucrurilor curate ¸si sfinte cum ar fi s˘a întorci cursul Niagarei
¸si s˘a-i faci apele s˘a urce înapoi.
[616]
Tineri prin¸si în curs˘a
Tinerii ¸si copiii de ambele sexe se angajeaz˘a în practici imorale,
practicând acest viciu dezgust˘ator, distrug˘ator al sufletului ¸si trupului.
655