Page 15 - Scrieri timpurii

Basic HTML Version

Prefa¸t ˘a
xi
Între noi ¸si acele vremuri eroice, se afl˘a mai bine de un secol.
Cititorul trebuie s˘a ¸tin˘a bine minte acest lucru. Istoria care a fost
atât de bine cunoscut˘a contemporanilor lui Ellen White va fi trecut˘a
în revist˘a de c˘atre noi, atingând unele din punctele de vârf ale ex-
perien¸telor adventi¸stilor p˘azitori ai Sabatului din timpul a zece sau
dou˘azeci de ani care au precedat prima publicare a materialelor care
apar aici.
[viii]
În primele paragrafe, E. White se refer˘a pe scurt la convertirea sa
¸si la primele sale experien¸te cre¸stine. Spune, de asemenea, ¸si despre
audierea unor prelegeri despre doctrine biblice, legate de a¸steptata
venire, în trup, a lui Hristos, despre care se credea c˘a este foarte
aproape. Marea trezire advent˘a, la care ne referim aici pe scurt, a
fost o mi¸scare ce a cuprins întreaga lume. Ea s-a n˘ascut ca rezultat
al unui studiu atent al pasajelor biblice profetice de c˘atre mul¸ti, ¸si
al accept˘arii ve¸stilor bune despre venirea lui Isus de c˘atre un num˘ar
mare de oameni de pe tot globul.
Marea trezire advent ˘a
Îns˘a solia advent˘a a fost vestit˘a ¸si primit˘a cel mai mult în Statele
Unite. Pe m˘asur˘a ce profe¸tiile biblice, care relatau reîntoarcerea
lui Isus, erau acceptate de b˘arba¸ti ¸si femei destoinici, apar¸tinând
multor confesiuni, s-a format un grup mare de credincio¸si adventi¸sti
sinceri. Ar trebui s˘a not˘am, totu¸si, c˘a nu s-a format nici o organiza¸tie
religioas˘a distinct˘a, separat˘a. Speran¸ta advent˘a a dus la rede¸step-
t˘ari religioase, care au fost de folos tuturor bisericilor protestante,
¸si i-au f˘acut pe mul¸ti care fuseser˘a sceptici ¸si necredincio¸si s˘a-¸si
m˘arturiseasc˘a public credin¸ta în Biblie ¸si în Dumnezeu.
Când mi¸scarea s-a apropiat de punctul s˘au culminant, în primii
ani de dup˘a 1840, mai multe sute de slujitori ai Evangheliei s-au
unit în vestirea soliei. În frunte se afla William Miller, care locuia
în partea estic˘a a statului New York. El era un membru de seam˘a
în comunitatea sa, câ¸stigându-¸si traiul ca fermier. În ciuda bogatei
educa¸tii cre¸stine primite în familie, el devenise sceptic în tinere¸te.
¸Si-a pierdut credin¸ta în Cuvântul lui Dumnezeu ¸si a adoptat vederi
deiste. Într-o diminea¸t˘a de duminic˘a, în timp ce citea o predic˘a în
biserica baptist˘a, Duhul Sfânt i-a atins inima ¸si a fost condus s˘a-L
accepte pe Isus Hristos ca Mântuitor al s˘au. Miller s-a apucat s˘a