Page 259 - Scrieri timpurii

Basic HTML Version

Sanctuarul
255
gravate pe pieptar. Pe capul S˘au era ceva care aducea a coroan˘a.
Când a fost cu totul preg˘atit, îngerii L-au înconjurat ¸si, într-un car
de foc, a trecut dincolo de cea de-a doua desp˘ar¸titur˘a.
Mi s-a poruncit atunci s˘a observ cele dou˘a înc˘aperi ale Sanctu-
arului ceresc. Perdeaua, sau u¸sa, a fost deschis˘a ¸si mi s-a îng˘aduit
s˘a intru. În prima înc˘apere, am v˘azut sfe¸snicul cu ¸sapte l˘ampi, masa
pâinilor pentru punerea înaintea Domnului, altarul pentru t˘amâie ¸si
c˘adelni¸ta.
[252]
Tot mobilierul acestei înc˘aperi p˘area din aurul cel mai curat ¸si
reflecta chipul Celui care intrase în acel loc. Perdeaua care desp˘ar¸tea
cele dou˘a înc˘aperi avea culori ¸si materiale diferite, cu o margine
foarte frumoas˘a, în care erau figuri lucrate din aur, reprezentând
îngeri. Perdeaua a fost ridicat˘a ¸si am privit în cea de-a doua înc˘apere.
Am v˘azut acolo un chivot care p˘area din aurul cel mai fin. Pe margi-
nea capacului chivotului era o lucr˘atur˘a de o frumuse¸te des˘avâr¸sit˘a,
reprezentând coroane. În chivot se aflau tablele de piatr˘a, con¸tinând
Cele Zece Porunci.
Doi heruvimi încânt˘atori, câte unul la fiecare cap˘at al chivotului,
st˘ateau în picioare cu aripile întinse deasupra lui ¸si atingându-se
deasupra capului lui Isus, în timp ce El st˘atea înaintea tronului
îndur˘arii. Fe¸tele lor erau întoarse una c˘atre cealalt˘a ¸si priveau în jos,
c˘atre chivot, ace¸stia reprezentând toat˘a o¸stirea îngerilor, care priveau
cu interes la Legea lui Dumnezeu. Între heruvimi se afla o c˘adelni¸t˘a
de aur ¸si, în timp ce rug˘aciunile sfin¸tilor, ridicate în credin¸t˘a, se
în˘al¸tau la Isus, iar El le prezenta Tat˘alui S˘au, un nor pl˘acut mirositor
se ridica din t˘amâie, ar˘atând ca un fum format din cele mai frumoase
culori. Deasupra locului în care st˘atea Isus, înaintea chivotului, era o
slav˘a de o str˘alucire neasemuit˘a la care nu m˘a puteam uita; p˘area s˘a
fie scaunul de domnie al lui Dumnezeu. În timp ce fumul de t˘amâie
se în˘al¸ta c˘atre Tat˘al, slava str˘alucitoare a venit de la tronul lui Isus ¸si,
de la El, a fost rev˘arsat˘a peste cei ale c˘aror rug˘aciuni se ridicaser˘a
asemenea t˘amâii pl˘acut mirositoare. Lumina c˘adea din abunden¸t˘a
asupra lui Isus ¸si umbrea tronul îndur˘arii, iar poalele mantiei slavei
umplea Templul. Nu am putut privi mult timp str˘alucirea nespus de
mare. Nici o limb˘a nu o poate descrie. Am fost cople¸sit˘a ¸si m-am
întors de la splendoarea ¸si m˘are¸tia acelei scene.
Mi-a fost ar˘atat un sanctuar de pe p˘amânt care avea dou˘a desp˘ar-
¸tituri. Sem˘ana cu cel din cer ¸si mi s-a spus c˘a era o reprezentare a