Page 37 - Scrieri timpurii

Basic HTML Version

Experien¸te ¸si viziuni
La cererea unor prieteni dragi, am consim¸tit s˘a ofer o descriere
sumar˘a a experien¸tei ¸si viziunilor mele, în speran¸ta c˘a aceasta îi va
încuraja ¸si înt˘ari pe copiii umili ¸si credincio¸si ai Domnului.
La vârsta de unsprezece ani, am fost convertit˘a, iar când am
împlinit doisprezece ani, m-am botezat ¸si m-am al˘aturat Bisericii
Metodiste [
Doamna White s-a n˘ascut la Gorham, statul Maine, pe 26
noiembrie, 1827 (n. ed.).
]. La treisprezece ani, l-am auzit pe William
Miller ¸tinându-¸si cea de-a doua serie de prelegeri în Portland, Maine.
Am sim¸tit atunci c˘a nu sunt sfânt˘a, c˘a nu sunt gata s˘a Îl v˘ad pe Isus.
Iar când s-a f˘acut invita¸tia ca membrii bisericii ¸si p˘ac˘ato¸sii s˘a vin˘a
în fa¸t˘a pentru rug˘aciuni, am folosit prima ocazie, pentru c˘a ¸stiam
c˘a pentru mine trebuie s˘a se fac˘a o mare lucrare pentru a deveni
potrivit˘a pentru cer. Sufletul meu înseta dup˘a mântuire deplin˘a ¸si
f˘ar˘a plat˘a, dar nu ¸stiam cum s-o dobândesc.
În 1842, participam cu regularitate la întâlnirile legate de cea de-
a doua venire, în Portland, Maine, ¸si credeam pe deplin c˘a Domnul
avea s˘a vin˘a. Fl˘amânzeam ¸si însetam dup˘a mântuire, dup˘a o con-
formare des˘avâr¸sit˘a cu voia lui Dumnezeu. M˘a luptam zi ¸si noapte
pentru a ob¸tine acea comoar˘a nepre¸tuit˘a, pe care nu o puteau cum-
p˘ara toate bog˘a¸tiile p˘amântului. În timp ce eram aplecat˘a înaintea lui
Dumnezeu în rug˘aciune pentru a primi binecuvântarea Sa, mi-a fost
prezentat˘a datoria de a merge ¸si de a m˘a ruga într-un cadru public,
la o întâlnire de rug˘aciune. Nu m˘a rugasem niciodat˘a cu voce tare
la o adunare ¸si m˘a eschivam de la aceast˘a datorie, temându-m˘a c˘a,
dac˘a a¸s fi încercat s˘a m˘a rog, m-a¸s fi încurcat. De fiecare dat˘a când
mergeam înaintea Domnului în rug˘aciune tainic˘a, aceast˘a datorie
neîmplinit˘a îmi venea în minte, pân˘a când am încetat s˘a m˘a mai rog