Basic HTML Version
Ioan în exil
53
Glasul naturii
Apostolul vedea în jurul lui dovezile potopului, care a inundat
p˘amântul pentru c˘a locuitorii lui s-au încumetat s˘a calce Legea lui
Dumnezeu. Stâncile aruncate afar˘a din adâncurile cele mai mari ¸si
din p˘amânt, prin izbucnirea apelor, aduser˘a în mod viu înaintea spiri-
tului s˘au groaza acelei izbucniri înfrico¸sate a mâniei lui Dumnezeu.
[73]
Dar în timp ce tot ceea ce îl înconjura p˘area pustiu ¸si gol, cerurile
albastre care erau deasupra lui pe Patmosul însingurat erau tot a¸sa de
str˘alucitoare ¸si frumoase ca ¸si ceriu care era deasupra Ierusalimului
s˘au iubit. S˘a privim o dat˘a str˘alucirea cerurilor în timpul nop¸tii ¸si s˘a
lu˘am seama la lucrarea puterii lui Dumnezeu, la crearea o¸stilor lor;
atunci El ne va în˘al¸ta o lec¸tie despre m˘are¸tia Creatorului în contrast
cu propria noastr˘a nimicnicie. Iar dac˘a totu¸si omul a nutrit mândria
¸si în˘al¸tarea de sine din cauza bog˘a¸tiei, a talentelor sau a puterilor
ale de atrac¸tie personal˘a, atunci s˘a ias˘a afar˘a, într-o noapte frumoas˘a
¸si s˘a priveasc˘a la stelele cerurilor ¸si s˘a înve¸te a-¸si umili spiritul s˘au
mândru în fa¸ta Celui Nem˘arginit.
Prin glasul multor ape— adâncul chemând pe adânc -profetul
auzi glasul Creatorului. Marea biciuit˘a cu furie de vânturile nemi-
loase reprezenta pentru el mânia unui Dumnezeu insultat. Valurile
puternice, care chiar în cea mai teribil˘a n˘aval˘a a lor se r˘asfrâng de
zidurile a¸sezate de o min˘a nev˘azut˘a, îi vorbeau lui Ioan despre pute-
rea nem˘arginit˘a care st˘apâne¸ste adâncul. ¸Si, în contrast cu aceasta,
el vedea ¸si sim¸tea nebunia muritorilor neputincio¸si, viermi ai ¸tarinii,
care se mândresc cu în¸telepciunea ¸si puterea lor ¸si a c˘aror inim˘a se
r˘ascoal˘a împotriva Suveranului Universului gândind c˘a Dumnezeu
este ca unul din ei. Cât de oarb˘a ¸si zadarnic˘a este mândria ome-
neasc˘a! Un ceas de binecuvântare de la Dumnezeu, când p˘amântul e
f˘acut str˘alucitor de razele soarelui ¸si udat de pic˘aturile ploii va face
mai mult pentru a schimba fa¸ta naturii, decât poate face omul, cu
toat˘a pretinsa sa cuno¸stin¸t˘a ¸si cu toate sfor¸t˘arile lui st˘aruitoare, pe
care le-ar face în tot timpul vie¸tii sale.
[74]
În împrejurimile locuin¸tei insulare, profetul exilat citea desf˘a¸su-
rarea puterii divine ¸si prin toate operele naturii, el st˘atea în leg˘atur˘a
cu Dumnezeul s˘au. Cele mai arz˘atoare dorin¸te ale sufletului dup˘a
Dumnezeu ¸si cele mai st˘aruitoare rug˘aciuni, se în˘al¸tau c˘atre cer de
pe Patmosul stâncos. când Ioan privea la stânci, el î¸si amintea de