Page 114 - Minte Caracter

Basic HTML Version

110
Minte Caracter ¸si Personalitate vol.1
fapt. Nici un cercet˘ator nu-L poate cunoa¸ste cu adev˘arat pe Dumne-
zeu, dac˘a mintea sa nu a fost alimentat˘a cu o hran˘a intelectual˘a curat˘a
¸si în mod absolut necontaminat˘a de a¸sa-zisa înalt˘a educa¸tie, care este
amestecat˘a cu ideile necredin¸tei. Numai aceia care coopereaz˘a cu
cerul în planul de mântuire pot în¸telege natura adev˘aratei educa¸tii,
în sensul real al cuvântului. —
Counsels to Parents, Teachers, and
Students, 15
(1913).
Puterea despotic˘a a autorilor necredincio¸si (cuvinte adre-
sate din partea îngerului c˘al ˘auzitor)
— Mintea omeneasc˘a este
fermecat˘a cu u¸surin¸t˘a de minciunile lui Satana, iar lucr˘arile lui pro-
duc nepl˘acere pentru contemplarea Cuvântului lui Dumnezeu care,
dac˘a este primit ¸si apreciat, va asigura via¸ta ve¸snic˘a celui ce îl ac-
cept˘a. Voi sunte¸ti produsul propriilor voastre obiceiuri ¸si trebuie s˘a
v˘a aminti¸ti c˘a obiceiurile corecte constituie o binecuvântare, atât
din perspectiva efectelor lor asupra propriului vostru caracter, cât ¸si
prin influen¸ta spre bine pe care o exercit˘a asupra celor din jur; dar
obiceiurile gre¸site, o dat˘a înr˘ad˘acinate, constituie o putere despotic˘a
¸si duc mintea în robie. Dac˘a nu ai fi citit niciodat˘a vreun cuvânt
din aceste c˘ar¸ti [ale unui autor necredincios], ast˘azi, ai fi fost cu
mult mai capabil s˘a în¸telegi acea Carte care, mai presus de orice
alte lucr˘ari, este vrednic˘a de a fi studiat˘a ¸si ofer˘a singurele concep¸tii
corecte cu privire la o educa¸tie mai înalt˘a. —
Testimonies for the
Church 6:162
(1900).
[110]
Lectura unor lucr˘ari literare superficiale produce o imagi-
na¸tie bolnav˘a
—Mul¸ti dintre tinerii no¸stri au fost înzestra¸ti de c˘atre
Dumnezeu cu capacit˘a¸ti superioare. El le-a d˘aruit talentele cele mai
nobile; dar puterile lor au fost degradate, mintea lor a devenit labil˘a
¸si confuz˘a ¸si, ani de zile, nu au realizat nici o cre¸stere în har ¸si în
cuno¸stin¸t˘a, deoarece s-au dedicat satisfacerii apetitului pentru o lite-
ratur˘a u¸soar˘a. Ei au întâmpinat, în st˘apânirea apetitului pentru aceste
lucr˘ari literare superficiale, o dificultate la fel de mare cu aceea pe
care o simte un be¸tiv, atunci când încearc˘a s˘a-¸si st˘apâneasc˘a dorin¸ta
dup˘a b˘auturile alcoolice.
Ace¸sti tineri ar fi putut deveni colaboratori ai caselor noastre de
editur˘a ¸si ar fi putut fi lucr˘atori eficien¸ti în producerea ¸si preg˘atirea
materialelor pentru tip˘arire sau în lucrarea de corectur˘a; dar talentele
lor au fost pervertite atât de mult timp, pân˘a când ei au ajuns ni¸ste
dispeptici intelectuali ¸si, prin urmare, incapabili de a mai desf˘a¸sura