Page 257 - Minte Caracter

Basic HTML Version

Dependen¸t ˘a ¸si independen¸t ˘a
253
Indiferent în ce ar consta aceste leg˘aturi — rela¸tii de familie sau
rela¸tii sociale, — efectul este acela¸si; cei care se opun adev˘arului
î¸si exercit˘a puterea de a manipula con¸stiin¸tele, iar sufletele aflate
sub controlul lor nu au suficient curaj sau independen¸t˘a de a asculta
de glasul con¸stiin¸tei în ce prive¸ste propria lor datorie. —
The Great
Controversy, 597
(1911).
[268]
Anularea gândirii personale
— De¸si ra¸tiunea ¸si con¸stiin¸tele
lor sunt convinse cu privire la adev˘ar, aceste suflete în¸selate [apar-
¸tin˘atorii bisericilor tradi¸tionale] nu îndr˘aznesc s˘a gândeasc˘a altfel
decât p˘astorul lor spiritual, iar judecata lor personal˘a ¸si interesele
lor ve¸snice sunt sacrificate pe altarul necredin¸tei, al mândriei ¸si al
prejudec˘a¸tilor altora. —
Child Guidance, 597
(1911).
Independent, de partea adev˘arului
— Pentru a v˘a ridica mai
presus de standardele religioase ale lumii cre¸stine, este nevoie de
curaj ¸si independen¸t˘a. Aceste standarde nu respect˘a exemplul renun-
¸t˘arii la sine al Mântuitorului; ele nu presupun nici un sacrificiu ¸si
caut˘a neîncetat s˘a evite crucea pe care trebuie s˘a o poarte ucenicii
lui Hristos. —
Testimonies for the Church 5:78
(1882).
Independen¸t ˘a moral ˘a în confruntarea cu lumea
— Indepen-
den¸ta moral˘a este absolut necesar˘a în confruntarea cu lumea. Su-
punerea total˘a fa¸t˘a de voin¸ta lui Dumnezeu ne va a¸seza în mod
inevitabil în opozi¸tie cu lumea ¸si vom în¸telege necesitatea de a ne
separa în mod categoric de obiceiurile ¸si practicile ei. Standardele
noastre nu trebuie s˘a fie în˘al¸tate doar cu pu¸tin mai presus de stan-
dardele lume¸sti, ci trebuie s˘a fie trasat˘a o linie de demarca¸tie clar˘a
¸si evident˘a fa¸t˘a de acestea. —
The Review and Herald, 9 ianuarie
1894
. (
Fundamentals of Christian Education, 289
).
Independen¸ta moral ˘a este o virtute
— Singura noastr˘a surs˘a
de siguran¸t˘a este aceea de a ne a¸seza într-o pozi¸tie bine definit˘a
ca popor special al lui Dumnezeu. Nu trebuie s˘a ced˘am nici m˘acar
un centimetru în favoarea obiceiurilor tradi¸tionale ale acestui veac
dec˘azut, ci s˘a ne delimit˘am într-o atitudine de independen¸t˘a moral˘a,
nef˘acând nici un compromis cu practicile corupte ¸si idolatre ale
lumii veacului acestuia. —
Testimonies for the Church 5:78
(1882).