100
Minte Caracter ¸si Personalitate vol.2
punde „cu prisosin¸t˘a“, „dup˘a bog˘a¸tiile slavei Sale“ ¸si prin „lucrarea
atotputerniciei Sale“. —
Gospel Workers, 261, 262
(1915).
Eliberarea de vinov˘a¸tie aduce eliberarea de fric˘a
— Atât Aa-
ron, cât ¸si poporul c˘autau s˘a evite întâlnirea cu Moise ¸si „le era fric˘a
s˘a vin˘a înaintea lui“. Observând confuzia ¸si teama lor, dar ne¸stiind
care era motivul, Moise i-a invitat s˘a se apropie. El a mijlocit pentru
împ˘acarea cu Dumnezeu ¸si i-a asigurat de rec˘ap˘atarea favorii Sale.
Nesim¸tind în tonul vocii sale nimic altceva decât iubire ¸si în¸telegere,
în cele din urm˘a, unul dintre cei prezen¸ti a îndr˘aznit s˘a se apropie
de el. Prea însp˘aimântat pentru a rosti vreun cuvânt, acesta ¸si-a în-
dreptat t˘acut mâna spre Moise, indicând mai întâi înf˘a¸ti¸sarea fe¸tei
lui ¸si apoi în˘al¸timile cerului. Marele conduc˘ator a în¸teles mesajul.
Con¸stien¸ti de vinov˘a¸tia lor ¸si cople¸si¸ti de sim¸t˘amântul respingerii
din partea cerului, ei nu puteau suporta lumina divin˘a care, dac˘a ar fi
fost ascult˘atori fa¸t˘a de Dumnezeu, ar fi trebuit s˘a-i umple de bucurie.
În sim¸t˘amântul vinov˘a¸tiei exist˘a team˘a. Sufletul care este liber de
p˘acat nu va dori s˘a se ascund˘a de lumina cerului. —
Patriarchs and
Prophets, 329, 330
(1890).
Ce s˘a facem când suntem cuprin¸si de team˘a
— Numai sim-
¸t˘amântul prezen¸tei lui Dumnezeu risipe¸ste acea team˘a care poate
transforma via¸ta unui copil timid într-o adev˘arat˘a povar˘a. El trebuie
[479]
ajutat s˘a-¸si întip˘areasc˘a bine în memorie f˘ag˘aduin¸ta lui Dumnezeu:
„Îngerul Domnului t˘ab˘ar˘a¸ste în jurul celor ce se tem de El, ¸si-i scap˘a
din primejdie“ (
Psalmii 34, 7
). Îndemna¸ti-l s˘a citeasc˘a minunata
povestire despre Elisei ¸si puternica o¸stire îngereasc˘a ce înconjura
cetatea montan˘a asediat˘a de armatele vr˘ajma¸sului. S˘a citeasc˘a des-
pre Petru, atunci când se afla condamnat la moarte în închisoare ¸si
despre îngerul care a ap˘arut în celul˘a în miez de noapte ¸si l-a condus
pe slujitorul lui Dumnezeu, în siguran¸t˘a, dincolo de g˘arzile înarmate
¸si dincolo de poarta masiv˘a de fier, cu toate încuietorile ¸si lac˘atele
ei.
S˘a citeasc˘a scena aceea de pe mare, când Pavel, prizonierul,
aflat în c˘al˘atorie spre locul persecu¸tiei ¸si al procesului de judecat˘a,
le-a adresat urm˘atoarele cuvinte de curaj ¸si speran¸t˘a marinarilor ¸si
greu încerca¸tilor solda¸ti obosi¸ti de trud˘a, veghere ¸si foame: „Fi¸ti cu
voie bun˘a; pentru c˘a nici unul dintre voi nu va pieri.... Pentru c˘a
un înger al Dumnezeului meu, c˘aruia Îi slujesc, mi s-a ar˘atat azi —
noapte, ¸si mi-a zis: «Nu te teme, Pavele; tu trebuie s˘a stai înaintea