Necesitatea unei activit ˘a¸ti armonioase a întregii fiin¸te
11
Sfat adresat unuia care î¸si îng˘aduie folosirea unui limbaj
exagerat
— Din lumina pe care mi-a descoperit-o Dumnezeu, ¸stiu
c˘a tu ai dezvoltat o tr˘as˘atur˘a de caracter negativ˘a. În loc de a adopta o
atitudine principial˘a ¸si de a cultiva obiceiuri corecte, tu nutre¸sti sen-
timente ¸si gânduri care te vor exclude din Împ˘ar˘a¸tia lui Dumnezeu,
pe tine ¸si pe to¸ti cei ce sunt p˘arta¸si ai aceluia¸si spirit. Datorit˘a ideilor
pe care le cultivi, tu ¸ti-ai format o mentalitate denaturat˘a. Te averti-
zez s˘a realizezi o schimbare hot˘arât˘a în aceast˘a privin¸t˘a. Verific˘a-¸ti
limbajul exagerat, deoarece acesta distruge armonia min¸tii.
Trupul are nevoie de o cultivare atent˘a, pentru ca s˘an˘atatea s˘a
fie p˘astrat˘a în cele mai bune condi¸tii. Tot astfel, mintea trebuie s˘a
fie bine disciplinat˘a, pentru a nu fi excesiv dezvoltat˘a în anumite
privin¸te, în detrimentul celorlalte însu¸siri. Deoarece nu acorzi sufi-
cient˘a aten¸tie acestor organe sensibile, nu vei fi capabil s˘a în¸telegi
nici propor¸tiile r˘aului pe care îl aduci asupra propriilor tale însu¸siri
intelectuale, nici necesitatea ca acestea s˘a fie echilibrate. Tu e¸sti
incon¸stient de r˘aul pe care îl faci. Te preocupi de teorii lipsite de
temeinicie, iar mintea î¸ti este dedicat˘a sus¸tinerii lor.
Modul gre¸sit în care î¸ti administrezi capacit˘a¸tile intelectului te
va epuiza. Dar tu nu e¸sti în stare s˘a în¸telegi prejudiciul pe care ¸ti-l
provoci. Mai devreme sau mai târziu, tu ¸si prietenii t˘ai ve¸ti vedea
rezultatele nefavorabile ale ideilor ¸si faptelor voastre. Stomacul
[377]
t˘au începe s˘a dovedeasc˘a gre¸sita activitate a min¸tii. O activitate
intelectual˘a echilibrat˘a ¸si disciplinat˘a ar aduce o schimbare benefic˘a
asupra func¸tiilor digestive ale organismului t˘au. —
Letter 29, 1897
.
Eforturile complementare contribuie la armonia familiei
(sfat adresat unui so¸t)
— Noi nu putem avea to¸ti aceea¸si men-
talitate ¸si nu putem împ˘art˘a¸si acelea¸si idei; dar fiecare este menit
s˘a aduc˘a un beneficiu ¸si o binecuvântare pentru ceilal¸ti, deoarece,
acolo unde unul este deficitar, altul poate suplini ceea ce lipse¸ste.
Datorit˘a unora dintre înclina¸tiile ¸si defectele tale de caracter, este de
folos s˘a te afli în rela¸tie cu cineva care gânde¸ste în mod diferit, astfel
încât tendin¸tele tale s˘a fie echilibrate. În loc s˘a fii atât de autoritar ¸si
exclusivist, tu ar trebui s˘a-¸ti consul¸ti so¸tia ¸si s˘a ajunge¸ti la concluzii
comune. Tu nu încurajezi ac¸tiunile independente în cadrul familiei
tale; dar dac˘a îndrum˘arile tale precise nu sunt respectate cu minu¸tio-
zitate, începi s˘a cau¸ti cât mai multe gre¸seli, iar aceasta se întâmpl˘a
prea des. —
Testimonies for the Church 4:128
(1876).