382
Minte Caracter ¸si Personalitate vol.2
d˘aruit talentele în conformitate cu puterile deja cunoscute ale slu-
jitorilor S˘ai ¸si a¸steapt˘a din partea lor un profit corespunz˘ator. —
Testimonies for the Church 2:282
(1869).
O folosire corect ˘a a abilit ˘a¸tilor fizice ¸si intelectuale
— Tim-
pul trebuie folosit în mod judicios, eficient ¸si sub îndrumarea sfin-
¸titoare a Duhului Sfânt. Trebuie s˘a în¸telegem bine ce este corect
¸si ce este gre¸sit s˘a facem cu propriet˘a¸tile ¸si cu abilit˘a¸tile fizice ¸si
intelectuale pe care le avem. Dumnezeu este proprietarul de drept
al tuturor puterilor încredin¸tate slujitorilor omene¸sti. În lumina pro-
priei Sale în¸telepciuni, El stabile¸ste termenii ¸si cadrul în care omul
s˘a utilizeze fiecare dar primit de la Dumnezeu. El va binecuvânta
folosirea corect˘a a fiec˘arei puteri investite pentru slava Numelui S˘au.
Talentul vorbirii, cel al memoriei, al administr˘arii — toate au
rolul de a contribui la slava lui Dumnezeu ¸si la înaintarea Împ˘ar˘a¸tiei
Sale. Dumnezeu ne-a încredin¸tat propriile Sale bunuri, pe care s˘a le
administr˘am în absen¸ta Sa. Fiecare ispravnic are o lucrare special˘a
de îndeplinit în înaintarea Împ˘ar˘a¸tiei lui Dumnezeu. Nimeni nu este
scutit. —
Letter 44, 1900
. (HC 40).
[800]
Dumnezeu d˘aruie¸ste talentele, omul le cultiv˘a
— Noi trebuie
s˘a cultiv˘am talentele pe care ni le-a dat Dumnezeu. Ele sunt daruri
¸si trebuie folosite într-o rela¸tie corect˘a unul cu altul, pentru a alc˘a-
tui un întreg des˘avâr¸sit. Dumnezeu d˘aruie¸ste talentele, capacit˘a¸tile
min¸tii; omul formeaz˘a caracterul. Mintea este gr˘adina Domnului,
iar omul trebuie s˘a o cultive cu sârguin¸t˘a, pentru a forma un caracter
asem˘an˘ator celui divin. —
Letter 73, 1899
. (HC 106).
Incapacitatea este rezultatul inactivit ˘a¸tii
— Mul¸ti dintre cei
care evit˘a efortul cre¸stin se scuz˘a, motivând c˘a nu sunt capabili s˘a
îndeplineasc˘a lucrarea. Dar oare Dumnezeu i-a f˘acut incapabili? Nu,
niciodat˘a. Aceast˘a incapacitate a fost produs˘a de propria lor lips˘a
de activitate ¸si perpetuat˘a prin alegerea lor deliberat˘a. Ei înf˘aptuiesc
deja, în caracterele lor, rezultatul sentin¸tei: „Lua¸ti-i ¸si talantul pe
care îl are“.
Continua folosire gre¸sit˘a a talentelor lor îi va lipsi întru totul
de Duhul Sfânt, care este singura lumin˘a. Sentin¸ta „Pe robul acela
netrebnic, arunca¸ti-l în întunericul de afar˘a“ (
Matei 25, 30
) nu face
decât s˘a pecetluiasc˘a alegerea pe care ei în¸si¸si au f˘acut-o pentru
ve¸snicie. —
Christ’s Object Lessons, 365
(1900).